Mariana Gheorghe (Petrom): Conflictul din Ucraina a ieftinit gazele pentru România şi restul Europei

Conflictul dintre Rusia şi Ucraina a avut ca efect pe piaţa gazelor scăderea preţurilor atât pentru consumatorii din România, cât şi pentru restul europenilor, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom, într-un interviu acordat Agerpres.

'Deocamdată conflictul din Ucraina a dus la reducerea preţurilor de import în primele şase luni de la 28 la 26 euro pe MWh şi acest lucru este vizibil şi în Europa, unde am văzut unele dintre cele mai mici preţuri din istoria recentă. Deci acest rezultat este benefic pentru consumatorii din Europa şi pentru cei din România', a spus Mariana Gheorghe.



Potrivit acesteia, dacă iarna viitoare va fi blândă, România nu va avea probleme în alimentarea cu gaze, în cazul sistării importurilor de gaze ruseşti. Alte ţări europene vor fi, însă, afectate.



'Având în vedere că a scăzut cererea, media importului în totalul consumului naţional de gaze este de circa 9%, aşa că piaţa românească aproape că este independentă. Deci având în vedere reducerea importurilor, rezervele pe care le avem în depozite şi evoluţia cererii, dacă va fi o iarnă blândă, cred că România nu va avea probleme iarna viitoare, ceea ce nu putem spune despre alte ţări din regiune sau din Europa. Suntem de asemenea pregătiţi, cum am fost şi în 2009, ca, în limita flexibilităţii pe care o avem, să ajustăm puţin în sus şi producţia de la anumite sonde', a subliniat şefa Petrom.



La rândul său, Departamentul pentru Energie a susţinut în mai multe rânduri că populaţia României nu va fi afectată de o sistare a livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina, întrucât există o cantitate suficientă de gaze înmagazinate şi o capacitate adecvată de extracţie.



'Guvernul dă asigurări că o problemă în alimentarea cu gaze naturale a populaţiei din România este exclusă nu numai acum, dar şi în lunile de iarnă. Dar, cu toate acestea, sperăm ca această dispută dintre Rusia şi Ucraina pe tema gazelor să se soluţioneze cât mai rapid', declara Răzvan Nicolescu, ministrul de resort, într-un comunicat de la mijlocul lunii iulie. 



Gazprom şi compania ucraineană de gaze, Naftogaz, au avut în acest an mai multe schimburi acide de declaraţii, ruşii acuzând partenerii ucraineni că nu-şi plătesc facturile la gaze.



Totodată, Naftogaz a acuzat Gazprom de majorări repetate ale preţului gazelor.



Gazele pe care le importă România din Rusia tranzitează Ucraina.



De asemenea, aproximativ 15% din gazele naturale consumate de Uniunea Europeană trec prin Ucraina, iar precedentele 'războaie ale gazelor' între Moscova şi Kiev din 2006 şi 2009 au afectat aprovizionarea cu gaze din mai multe ţări europene, precum Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria sau Republica Moldova. 

 

Sursa: Agerpres