Maricel Păcuraru, afaceristul care controlează postul Realitatea Plus, a fost învins și la apel de către Iancu Toader, avocatul companiei Romprest. Afaceristul are termen 30 de zile pentru a face recurs.
Maricel Păcuraru, învins la apel de Iancu Toader
Maricel Păcuraru l-a chemat, în 2021, în judecată pe avocatul companiei Romprest, Iancu Toader, și SC B1 TV Channel SRL.
Amintim că Maricel Păcuraru este cel care care controlează Realitatea Plus.
El cerea ca pârâții să plătească 500.000 drept despăgubiri morale pentru că imaginea i-a fost afectată în urma unei campanii împotriva sa.
Această campanie a avut loc prin intermediul mass media.
Potrivit justnews.ro, acesta spunea că au fost propagate materiale jignitoare și defăimătoare în cadrul emisiunii Dosar de politician, difuzată pe B1 TV. Aceste materiale au fost, de asemenea, propagate pe Facebook, YouTube și pe site-ul B1 TV.
Maricel Păcuraru a cerut ca toate aceste materiale să fie șterse din toate mediile în care au fost distribuite.
De asemenea, el a cerut ca pârâții să nu mai publice niciun astfel de material în mediile menționate.
Sursa anterior citată spune că el a mai solicitat instanței publicarea hotărârii judecătoreşti în două numere consecutive a trei ziare mari de România. Caracterele acestora trebuie să fie identice cu cele are articolelor de fond. Cheltuielile în acest sens trebuie să fie susținute de către pârâți.
Nu în ultimul rând, el cerea ca pârâții să fie obligați să plătească cheltuielile de judecată.
Reclamantul a făcut obiectul unei campanii de denigrare
În expunerea motivată prezentată pe rejust.ro, reclamantul a subliniat că în timpul emisiunilor difuzate de postul B1 TV și pe alte platforme de comunicare online ce aparțin aceleiași entități juridice, el a fost repetat subiectul unei campanii de discreditare inițiate de către B1 TV Channel SRL.
Campania, potrivit lui, a fost susținută de Iancu Toader.
Prin intermediul acestei campanii, a avut loc un atac la:
- imaginea
- numele
- reputația
- și onoarea reclamantului
Aceste acuzații au cauzat prejudicii semnificative imaginii sale, deoarece au fost vehiculate afirmații de o gravitate extremă, asociate în mod constant cu imaginea și fotografia sa în cadrul emisiunilor respective, fără a obține consimțământul acestuia în acest sens.
Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată în 2023
În luna martie a anului 2023, instanța de fond a respins cererea. A fost considerată neîntemeiată.
Judecătorul a argumentat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), nu s-a reușit dovedirea existenței unor fapte ilicite din partea pârâtului Iancu Toader.
Aprecierea a fost fundamentată pe ideea că informațiile furnizate de acesta și modul în care a fost prezentat discursul public au fost justificate de o bază factuală suficientă.
Această justificare a fost întărită chiar de propriile afirmații ale reclamantului, care a menționat că „dacă nu ești infractor nu ai ce căuta în business”.
Prin urmare, constatând lipsa unei fapte ilicite, instanța a decis că nu mai este justificată investigarea celorlalte aspecte ale răspunderii civile delictuale, cum ar fi:
- existența prejudiciului
- legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită
- și vinovăția pârâtului
Apelul a fost respins ca nefondat
Decizia inițială a fost contestată prin apel, iar disputa a fost adusă în fața Curții de Apel București.
În cadrul celui de-al doilea termen, instanța a hotărât să respingă apelul, considerându-l nefondat.
Maricel Păcuraru are posibilitatea să înainteze recurs în decurs de 30 de zile de la primirea comunicării soluției.
În cazul unui recurs, litigiul va fi supus examinării Înaltei Curți de Casație și Justiție.