Nume mari din lumea muzicii și din industria cinematografică din SUA plâng după ce au aflat că Tina Turner, celebra cântăreață de origine afro-americană, s-a stins din viață. Vedetele care au cunoscut-o personal și au colaborat cu ea au transmis mai multe mesaje emoționante prin intermediul rețelelor sociale.
Vedetele din SUA plâng după moartea Tinei Turner
„Tina Turner, regina rock’n roll-ului a murit liniştită, astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală în casa ei din Kusnacht, lângă Zurich, Elveţia. Cu ea, lumea pierde o legendă a muzicii şi un model”, au transmis, miercuri, reprezentanţii regretatei artiste.
La doar câteva ore după ce a apărut acest anunț în presa internațională, mari vedete din SUA, precum Angela Bassett, Viola Davis, Diana Ross, Rita Wilson, Bryan Adams, Sir Mick Jagger și Naomi Campbell, și-au exprimat regretele și au transmis condoleanțe familiei Tinei Turner.
„Sunt onorată că am cunoscut-o pe Tina Turner. Mă bucur că am ajutat să o arăt lumii. Aşa că astăzi, în timp ce plângem pierderea acestei voci şi prezenţe emblematice, ea ne-a oferit mai mult decât am fi putut să cerem vreodată. Ea ne-a dat întregul ei. Iar Tina Turner este un dar care va fi întotdeauna „pur şi simplu cel mai bun”, a declarat, joi, Angela Bassett în cadrul unui interviu acordat pentru The Hollywood Reporter.
„Simbol. Frumoasă. O supravieţuitoare. Strălucire. Primul nostru simbol al excelenţei! Ai fost copilăria mea. Dumnezeu primeşte un înger azi! Odihneşte-te bine, doamnă Tina Turner. Ne vom bucura de moştenirea ta!”, a scris, joi, Viola Davis pe contul ei de Instagram.
„Șocată. Întristată. Transmit condoleanțe familiei și celor dragi Tinei Turner”, a scris, joi, Diana Ross pe contul ei de Twitter.
„Această femeie a ridicat totul la alt nivel: talent. bucurie. graţie. clasă. Ce legendă din toate punctele de vedere. Muzica ei continuă să trăiască. Lecţiile ei trăiesc. Exemplul ei continuă să trăiască. Rugăciuni către soţul şi familia ei. Dumnezeu să o binecuvânteze pe Tina. Fie ca amintirea ei să fie veşnică”, a scris, joi, Rita Wilson pe contul ei de Instagram.
„Odihnește-te în pace, Tina Turner. Lumea tocmai a pierdut o femeie puternice. Voi fi mereu recunoscător pentru timpul petrecut împreună în turneu, în studio şi ca prieteni. Îţi mulţumim că ai fost inspiraţia pentru milioane de oameni din întreaga lume pentru că ai spus adevărul şi ne-ai dăruit vocea ta incredibilă. Condoleanţe soţului ei Erwin şi familiei Tinei”, a scris, joi, Bryan Adams pe contul său de Instagram.
Sir Mick Jagger și Naomi Campbell, devastați din cauza decesului Tinei Turner
Sir Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, care a făcut duet cu Tina Turner în timpul Live Aid din 1985, a transmis, la rândul său, un mesaj emoționant prin intermediul rețelor sociale.
„Sunt atât de întristat de moartea minunatei mele prietene Tina Turner. Ea a fost cu adevărat o interpretă şi cântăreaţă enorm de talentată. Era o inspiraţie, caldă, amuzantă şi generoasă. M-a ajutat atât de mult când eram tânăr şi nu o voi uita niciodată”, a scris, joi, celebrul cântăreț pe contul său de Instagram.
La rândul ei, celebrul supermodel Naomi Campbell i-a adus un ultim omagiu „reginei, legendei, simbolului” Tinei Turner.
„(…) Îmi amintesc prima dată când te-am întâlnit la Paris la spectacolul Azzedine Alaia în 1987, am fost îngrozită, aura ta era magică, royal pozitivă și pură… când am fost aleasă să fiu în videoclipul tău pe care l-am filmat la Camden Palace este ceva îmi voi aminti pentru tot restul vieții… impactul pe care l-ai lăsat asupra noastră de forță, perseverență și impuls și de a nu renunța la visele noastre. Pe fiecare scenă pe care ai stat vreodată ai dat 150 la sută!!! (…) Condoleanțe familiei și celor dragi”, a scris vedeta pe contul ei de Instagram.