"Decizia Marii Britanii de a părăsi UE prezintă cu certitudine dificultăţi economice pe care suntem determinaţi să le înfruntăm împreună. Astăzi ne-am întâlnit şi am acceptat să lucrăm împreună pentru a ajuta Londra să-şi menţină poziţia de centru financiar internaţional de vârf", se arată în declaraţia instituţiilor financiare.
Documentul a fost semnată de şefii Standard Chartered, Bank of America Merrill Lynch, Morgan Stanley, Goldman Sachs şi JPMorgan, după întâlnirea cu George Osborne.
Declaraţia vine după ce directorul general al JP Morgan Chase, Jamie Dimon, a declarat pentru cotidianul italian Il Sole 24 Ore că banca americană ar putea fi obligată să transfere mai multe mii de salariaţi în afara Marii Britanii, dacă această ţară îşi va pierde dreptul de a oferi servicii financiare în Uniunea Europeană în urma votului de luna trecută.
În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip "paşaport", considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieţei unice europene pentru firmele din sectorul financiar. Însă acest lucru este pus sub semnul întrebării după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.
"Chestiunea cheie este "paşaportul european" de care beneficiem la Londra şi care ne permite să oferim servicii clienţilor noştri din Uniunea Europeană."Dacă UE va introduce noi condiţii Marii Britanii, în cel mai prost scenariu vom fi obligaţi să mutăm mai multe mii de angajaţi spre alte sucursale din zona euro", a spus Jamie Dimon.
JP Morgan are 16.000 de angajaţi în Marea Britanie. Sediul european al băncii americane este la Londra iar pe lângă acesta JP Morgan mai are birouri în Bournemouth, pe coasta de sud a Marii Britanii, şi în Scoţia. Toate aceste locaţii au ajutat JPMorgan să realizeze anul trecut venituri de 14,2 miliarde de dolari de pe urma operaţiunilor realizate în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
După ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit), multe capitale europene au anunţat măsuri pentru a atrage angajaţii din sectorul financiar britanic şi a prelua rolul Londrei de centru financiar global.
Peste 40% din tranzacţiile valutare globale se desfăşoară la Londra. Politicienii şi directorii se laudă că în City of London se tranzacţionează mai mulţi dolari decât în New York şi mai mulţi euro decât în toată Uniunea Europeană.
Alte centre financiare importante râvnesc la poziţia Londrei. Participanţii la un sondaj realizat în rândul celor 12.000 de membri ai ACI Financial Markets Association, un grup de tranzacţionare pentru pieţele valutare, susţin că oraşul german Frankfurt ar fi cel mai mare beneficiar în cazul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, urmat de Paris, New York şi Dublin.
SURSA: Agerpres