Marii cumpărători mondiali de grâu şi-au redus achiziţiile în avans din cauza prețurilor mari și volatile. Totuși, acest lucru îi face mai expuşi la posibilele explozii viitoare ale preţurilor.
Importanţi cumpărători de grâu din Asia, Orientul Mijlociu şi Asia fac în prezent achiziţii în avans pentru doar două-trei luni, în condiţiile în care de obicei cumpărau în avans cantităţile de grâu necesare pentru o perioadă de până la şase luni.
În mod normal, durează câteva luni pentru ca creşterea preţurilor la cereale să ajungă la consumatori, pentru că firmele de morărit au stocuri şi pot traversa perioadele de volatilitate a preţurilor, conform reuters.com
Consumatorii vor resimţi mai rapid impactul exploziei preţurilor
Totuși, consumatorii, în special cei din ţările sărace, vor resimţi mai rapid impactul exploziei preţurilor, în contextul în care condiţiile în care stocurile se reduc şi există puţine livrări contractate în avans.
„Procesatorii de grâu şi utilizatorii finali au devenit mai conservatori în achiziţiile lor din cauza volatilităţii pieţei. Preţurile pe piaţa cu amănuntul rămân ridicate şi inflaţia alimentelor este o problemă foarte serioasă”, spune Phin Ziebell, economist la National Australia Bank.
Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au atins un nivel record în luna martie a anului trecut
Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au atins un nivel record în luna martie a anului trecut, după ce Rusia a invadat Ucraina, un mare exportator mondial de grâu, iar evoluţiile meteo nefavorabile din alte regiuni producătoare au dus la diminuarea livrărilor
Între timp cotaţiile futures au scăzut cu 48% dar preţurile la contractele cu livrare fizică sunt în continuare ridicate pe fondul incertitudinilor cu privire la evoluţiile din zona Mării Negre precum şi cu privire la recolta de grâu a SUA.
În momentul de față, grâul rusesc cu livrare în Asia de Sud-Est se vinde pentru aproximativ 340 de dolari pe tonă. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, grâul din zona Mării Negre se vindea în Asia pentru 260 de dolari pe tonă, subliniază Ole Houe, director la firma de brokeraj agricol IKON Commodities din Sydney.
Prețurile ar putea să scadă peste trei luni
Din cauza preţurilor mari, cumpărătorii nu sunt dispuţi să îşi asume riscul de a cumpăra grâu pentru nevoile viitoare chiar dacă asta îi expune la posibilitatea unor preţuri şi mai mari dacă livrările se vor reduce, a precizat Ole Houe.
„Există suficient grâu disponibil din regiunea Mării Negre şi din Australia şi preţurile ar putea să scadă peste trei luni. Dar dacă Rusia va opri exporturile, lucrurile se vor schimba în mod dramatic, şi tona de grâu ar putea să se scumpească cu 50 de dolari. Pentru cumpărători, se pare că aşteptarea oferă recompense mai mari decât asumarea de poziţii forward”, a spus Ole Houe, potrivit sursei menționate.
Analiștii subliniază că firmele de morărit şi alţi cumpărători de grâu îşi reduc stocurile de grâu. Datele Departamentului american al Agriculturii (USDA) arată că stocurile mondiale de grâu pentru anul agricol care se va încheia în luna iunie 2023 sunt prognozate să scadă până la 269,34 milioane de tone, de la 276,70 milioane tone în urmă cu un an.
Potrivit USDA, stocurile de grâu ale Egiptului, cel mai mare importator mondial, ar urma să scadă până la 3,4 milioane de tone la finele lunii iunie, cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani. De asemenea, stocurile din India, al doilea mare consumator mondial, sunt estimate să ajungă în luna iunie la 12,6 milioane de tone, mai puţin de jumătate faţă de nivelul stocurilor în urmă cu doi ani.