Studiile care au arătat acest fapt ciudat la prima vedere sunt dintre cele mai de încredere, coordonate de trei universităţi de prestigiu din lume şi efectuate atât în Occidentul bogat, cât şi în Orientul sărac. Mai precis, subiecţii au fost aleşi mai întâi din SUA, şi apoi din India. Rezultatul a fost acelaşi: oamenii performează mai prost atunci când perspectiva lor este o răsplată financiară foarte mare dacă se bucură deja de un anumit standard. Pentru obiectivitatea cercetării, sumele efectiv oferite participanţilor la studiu au fost corelate cu nivelul normal de salarizare din fiecare piaţă în parte. Pentru acurateţea informaţiei, trebuie spus că nu toţi participanţii la studiu au reacţionat la fel. În fapt, s-au făcut observate două grupuri de oameni cu comportamente diferite. Atunci când munca depusă a fost preponderent fizică, necalificată, răsplata bănească şi-a îndeplinit misiunea. Oamenii au livrat rezultate mai bune când au fost mai bine plătiţi. Cu cât munca era mai specializată şi necesita un mai mare efort intelectual, cu atât rezultatele scădeau proporţional cu mărimea răsplatei oferite. Pentru ca, în cazul celor cu munci 100% intelectuale, situaţia să fie cea prezentată la începutul acestui text: cu cât erau mai bine remuneraţi, cu atât oamenii munceau mai prost. Paradoxal? Nu şi pentru cei specializaţi în cercetările din domeniul resurselor umane şi cu teoriile motivaţiei. Şi, totuşi, ceva pare că este în neregulă cu lumea noastră. Iar problemele încep să apară abia atunci când nivelul de trai ne este deja situat deasupra nevoilor primare: aer, apă, hrană, adăpost. Ştiind toate lucrurile acestea, pare mai uşor de înţeles de ce regimurile opresive reuşesc să se impună, în ciuda faptului că intenţiile liderilor sunt foarte străvezii. Masele uşor de manipulat sunt cele de oameni simpli, pentru care răsplata materială se poate rezuma la o găleata de plastic şi un kil de făină în schimbul unui vot. Intelectualii, de partea cealaltă a spectrului electoral, îşi doresc să fie seduşi cu idei, cu vorbe, cu etichetă, cu planuri. E drept, ideile nu costă. De fapt, nu costă bani. Dar sunt extrem de energofage şi cronofage. Ideile mari se nasc după ani buni de studiu, după îndoieli, dezbateri, eşecuri. Faceţi dumneavoastră socoteala cum este mai probabil să funcţioneze politica. Bazându-se pe marea masă a celor simpli sau pe susţinerea elitelor? Şi ce ne facem când, după cum am văzut, elitele sunt mai degrabă dispuse să-şi dedice timpul şi energia unui hobby, precum cântatul la violoncel, decât să muncească suplimentar pentru un pumn de arginţi?

Avem nevoie de un lider transformaţional. Unul care să ştie să ne arate o lume mai bună pentru noi toţi. Dar mai ales pentru copiii noştri. Acesta este personajul pe care îl vom urma cu toţii, săraci sau bogaţi, muncitori sau intelectuali. Şi singura şansa este să-l construim pornind de jos în sus. Plecând de la baza societăţii către vârf, şi nu invers. Am văzut cu toţii cine ne sunt elitele politice. Nu mai răsare nimic de acolo, e sec pământul şi rodeşte doar pomeni electorale, nicicum idei nobile şi salvatoare. Soluţia mea? Nu vă mai toleraţi şefii incompetenţi şi îmbuibaţi, campioni la pupatul în dos şi servilismul faţă de şefii mai mari. Găsiţi alţii mai curajoşi, care să facă acelaşi lucru cu şefii lor. E singura şansă.

Claudiu Şerban este director editorial la Capital