Având în vedere direcţiile divergente pe care le înregistrează cele două industrii, este posibil ca peste câţiva ani canabisul să devanseze băuturile răcoritoare carbogazoase. Canabisul este în creştere rapidă pe măsură ce tot mai multe state americane legalizează folosirea acestuia. În prezent, nouă state americane şi Washington D.C. permit utilizarea recreaţională a canabisului, ceea ce înseamnă că mai mult de unul din cinci adulţi americani poate consuma produse din canabis.
Anterior, Cowen & Co prognoza că piaţa de canabis va ajunge la 50 de miliarde de dolari în 2026, însă acum aceste estimări sunt prea mici, subliniază analistul Vivien Azer.
„Noile prognoze sugerează că piaţa a ajuns deja la această dimensiune”, susţine Vivien Azer.
Pe de altă parte, vânzările de băuturi răcoritoare carbogazoase sunt în scădere, pe măsură ce consumatorii interesaţi de efectele asupra sănătăţii evită băuturile care conţin zahăr. Potrivit publicaţiei de specializate Beverage-Digest, consumul de băuturi răcoritoare carbogazoase per capita în SUA a atins în 2016 cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani. De asemenea, datele Euromonitor International arată că piaţa de băuturi răcoritoare carbogazoase din America de Nord a coborât până la 76,4 miliarde de dolari anul trecut, de la 78,3 miliarde dolari în 2016.
În condiţiile în care prognozele arată că vânzările de băuturi răcoritoare carbogazoase vor fi devansate de cele de canabis, următoarea industrie care se simte ameninţată este cea a băuturilor alcoolice. Potrivit analiştilor, consumul de alcool a scăzut în acele state care au legalizat canabisul comparativ cu cele care permit doar utilizarea marihuanei în scopuri medicinale sau cele care interzic complet marihuana.
AGERPRES