Marile companii incluse în componenţa indicelui S&P 500 al bursei de la New York au încheiat anul trecut cu rezerve de numerar de 1.190 miliarde de dolari, cu peste 500 miliarde de dolari mai mult decât la sfârşitul lui 2008, prin reduceri de costuri care au determinat concedieri masive.
Nume precum General Electric sau Caterpillar se numără printre cele 260 de companii care şi-au majorat rezervele cu un total de 522 miliarde de dolari în 2009, după ce au redus cheltuielile de capital cu 42%, potrivit unei analize Bloomberg.
Economiştii spun că „seceta investiţiilor” menţine rata şomajului din SUA la 10%, în pofida ieşirii din recesiune.
„Nu e clar dacă vom vedea acelaşi entuziasm în urma ieşirii din această recesiune, pe care l-am observat în alte situaţii similare din trecut. Astfel, companiile sunt prudente în ceea ce priveşte investiţiile şi, în paralel, în ceea ce priveşte angajările”, a declarat directorul general al grupului american Eaton, Sandy Cutler.
Investiţiile şi angajările ar putea rămâne la niveluri scăzute, deoarece companiile repornesc capacitatea de producţie suspendată în urma crizei, dar se bazează pe creşterea productivităţii pentru a acoperi surplusul de cerere din piaţă, explică Edward Lazear, fost consilier economic al preşedintelui George W. Bush şi profesor la Universitatea Stanford.
Angajatorii din SUA au renunţat la 8,4 milioane de salariaţi de la începutul recesiunii, din decembrie 2007.
SURSA: Mediafax