Cel puţin trei companii greceşti, inclusiv cel mai mare lanţ de electronice, au început să-şi plătească angajaţii cu bani gheaţă, după ce autorităţile de la Atena au introdus limite cu privire la sumele ce pot fi retrase de la ATM în încercarea de a evita un colaps al sistemului bancar, transmite Reuters.
Un purtător de cuvânt al distribuitorului de echipamente electronice Kotsovolos, o divizie a grupului britanic Dixons Carphone, a declarat că societatea a decis săptămâna trecută să-şi plătească angajaţii cu bani gheaţă şi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile săptămâna această. Alte două mari companii care operează în Grecia au plăti şi ele o parte din salarii în cash, în timp ce o a treia analizează şi ea posibilitatea de a oferi angajaţilor această opţiune pentru următorul salariu ce va fi plătit la finele lunii.
Decizia companiilor sunt o dovadă a impactului crizei financiare asupra populaţiei, după ce Guvernul grec a ordonat închiderea băncilor şi limitarea sumelor ce pot fi retrase de la ATM-uri la 60 de euro pe zi. Introducerea de restricţii asupra mişcărilor de capital a început să afecteze bugetele gospodăriilor greceşti precum şi fluxul normal de operaţiuni pentru multe firme.
Mai multe surse din mediul bancar au declarat pentru Reuters că băncile greceşti vor rămâne închise cel puţin până vineri.
Alegătorii greci au respins, duminică, ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaţionali, la un referendum convocat de Guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras. Acesta din urmă se va afla marţi la Bruxelles, unde va participa la un summit de urgenţă al liderilor din zona euro pentru a ajunge la un acord care să permită Greciei să rămână în zona euro.AGERPRES