Marile familii nobiliare şi afacerile lor din România

Prinţi şi prinţese, baroni şi urmaşi ai unor celebre familii de boieri, reveniţi discret în România, demonstrează că au stofă de afacerişti, capabili să conducă prospere companii. Registrul Comerţului găzduieşte zeci de Sturdza, Ghica (cu variaţiile lui Ghika ori Ghyka) sau Cantacuzino. Urmaşii unor domnitori sau mari boieri se ocupă, azi, de lucruri mult mai prozaice, precum vânzarea de textile sau cosmetice ori producţia de vin sau articole din lemn. Mulţi dintre descen

Prinţi şi prinţese, baroni şi urmaşi ai unor celebre familii de boieri, reveniţi discret în România, demonstrează că au stofă de afacerişti, capabili să conducă prospere companii.

Registrul Comerţului găzduieşte zeci de Sturdza, Ghica (cu variaţiile lui Ghika ori Ghyka) sau Cantacuzino. Urmaşii unor domnitori sau mari boieri se ocupă, azi, de lucruri mult mai prozaice, precum vânzarea de textile sau cosmetice ori producţia de vin sau articole din lemn. Mulţi dintre descendenţii familiilor nobile îşi exploatează, prin firmele înfiinţate, proprietăţile confiscate la instaurarea regimului comunist şi recuperate, de obicei, după îndelungi bătălii cu statul.

Originea nobilă, avantaj în business

Este cazul unor familii precum Tătărăscu-Negropontes, a cărei avere a fost estimată, în 2007, de Top 300 Capital, la 19-20 de milioane de euro, al moştenitorilor ramurii Ghika-Budeşti sau al nepotului Reginei Maria a României, Arhiducele Dominic de Habsburg, care tocmai a înfiinţat o firmă de administrare a castelului Bran.

Dacă mulţi români de viţă nobilă sunt tentaţi să se lanseze în afaceri în ţara natală, urmaşii grofilor transilvăneni sunt mult mai puţin dornici să utilizeze în scop comercial averile retrocedate sau să investească în România. Unii dintre reprezentanţii vechilor familii se plâng de inflaţia de prinţi şi prinţese din România. „După regulile nobilimii occidentale, mariajul cu un ne-nobil duce la pierderea titlului“, explică Florian Budu-Ghyka, exemplificând chiar cu situaţia soţiei sale, prinţesă căsătorită cu un „om de rând“. Mai mult, există informaţii că o parte din marile averi antebelice au fost recuperate pe nedrept – ori de descendenţi fără drept de moştenire, ori de falşi urmaşi. Cert este că, utilizate cu sau fără drept, titlurile nobiliare şi numele vechi le pot oferi purtătorilor un plus de credibilitate şi de notorietate în lumea afacerilor.

Urmaşii familiilor domneşti şi boiereşti autohtone îşi croiesc, discret, un loc în mediul de afaceri autohton. Afacerile lansate de ei sunt, cu mici excepţii, profitabile.

Sosiţi, în general, de peste hotare şi atraşi spre România de amintiri, dar, în egală măsură, de dorinţa de a recupera proprietăţile confiscate de regimul comunist, purtătorii unor nume pe care le-am întâlnit în cărţile de istorie renovează vile şi conace, produc vin, vând produse cosmetice sau textile ori oferă servicii în telecomunicaţii. Mulţi dintre ei au în buzunar diplome ale unor universităţi celebre, laolaltă cu experienţa câştigată în diverse poziţii din companii renumite din Occident, ceea ce poate constitui un avantaj nu doar pentru afacerile lor, dar şi pentru întreg mediul de business din România.

Prinţul Dimitrie Sturdza este, de departe, cel mai cunoscut dintre nobilii convertiţi în oameni de afaceri. El deţine, direct sau indirect, participaţii în patru companii româneşti şi în două elveţiene. Împreună, firmele sale şi proprietăţile moştenite de la înaintaşi în România şi Elveţia ar valora peste 100 de milioane de euro, conform unor evaluări realizate în anii precedenţi. Cea mai importantă afacere este Deesse, firmă de cosmetice, a cărei valoare era estimată de însuşi Dimitrie Sturdza, în 2003, la circa 20 de milioane de euro. Reprezentanţa din România a avut, în 2006 (de când datează ultimul bilanţ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor), o cifră de afaceri de peste 400.000 de euro şi o pierdere de mai mult de 20.000 de euro. Un alt business important al prinţului este Capra Nera by Deesse of Switzerland, specializată în comerţul cu textile. Firma a înregistrat, în 2007, o cifră de afaceri de 1,45 milioane de euro şi un profit net de circa 30.000 de euro.

Urmaşii familiei Sturdza au recuperat, în total, circa 27.000 de hectare de pădure în Neamţ (circa 10% din suprafaţa împădurită a judeţului), dar şi alte proprietăţi în Bucureşti şi în provincie. Unul dintre beneficiarii retrocedărilor este arhitectul Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). „Acesta a recuperat actualele sedii ale OAR şi Librăriei Cărtureşti şi conacul Miclescu, din Călineşti, judeţul Botoşani. În acesta din urmă este, din câte ştiu, o şcoală ajutătoare, deci nu-l lasă inima să-i dea afară, iar pe celelalte două, aşa cum se ştie, le-a «donat» temporar“, spune istoricul Adrian Majuru. La Călineşti, Şerban Sturdza a înfiinţat şi o firmă, numită chiar Conac Miclescu SRL, activă în domeniul dulgheriei şi tâmplăriei şi care a atins, în 2007, o cifră de afaceri de circa 60.000 de euro şi un profit de 15.000 de euro. Preşedintele OAR deţine şi firma de construcţii PPC Serv 07 SRL din Iaşi şi pachetul majoritar din Galeria A2 din Timişoara.

Hanul lui Manuc, renovat de un turc

O altă afacere cu implicaţii nobiliare se dezvoltă în jurul Hanului lui Manuc. Constantin Şerban Cantacuzino, strănepotul ultimei proprietărese a clădirii, s-a asociat cu un cetăţean turc, Demiray Murat, într-o companie numită chiar Hanul lui Manuc SRL pentru renovarea şi exploatarea obiectivului.

Tot pentru administrarea imobilelor revendicate şi recuperate s-a constituit şi Casa Ghika Budeşti SRL, companie înfiinţată de urmaşii familiei omonime (Alexandru Gheorghe, Catrina Magdalena şi Ştefan). Dacă în 2005 firma a avut o cifră de afaceri de circa 83.000 de euro şi un profit net de 35.000 de euro, iar în 2006 a urcat la o cifră de afaceri de aproximativ 117.000 euro şi un profit net de aproape 50.000 de euro, în 2007, situaţia s-a schimbat radical: venituri de numai 4.000 de euro şi cheltuieli de circa 40.000. „Explicaţia este simplă: din acel an am încetat să mai administrăm proprietăţile prin această companie“, explică Dan Cristian Huber, director şi acţionar al firmei. El mai spune că există pe rol o serie de procese privind recuperarea unor alte imobile confiscate de regimul comunist, motiv pentru care familia preferă să păstreze discreţia asupra averii şi afacerilor.

Proaspeţi întreprinzători

Şi urmaşii boierilor Lecca şi Giurgea preferă să păstreze discreţia în legătură cu companiile în care sunt implicaţi. Este vorba despre o grădiniţă pe Aleea Alexandru, într-una dintre cele mai luxoase zone din Bucureşti, şi despre studioul foto Artista.

Foarte de curând a intrat în lumea afacerilor Mihai Ghyka, fostul CEO al InBev România şi stră-stră-strănepotul principelui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei între 1849 şi 1856. El a înfiinţat, în 26 martie 2009, firma Dalprincipe SRL, pe care o deţine în proporţie de 100%. Compania are ca obiect de activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată“ şi urmează să exploateze conacul familiei situat la Coteşti. „Tocmai am finalizat proiectul arhitectural de restaurare şi amenajare interioară a imobilului“, dezvăluie Ghyka, care a declarat în mai multe rânduri că se va muta, la un moment dat, pe proprietatea care i-a fost retrocedată undeva între viile din Vrancea. Fostul manager de top mai spune că „poate, peste ani, când mă voi retrage la conac, voi replanta câteva hectare cu un vin de soi, pentru familie şi prieteni“.

Familia regală ocoleşte businessul

O firmă a înfiinţat acum o lună şi arhiducele Dominic de Habsburg, nepotul reginei Maria, moştenitor, împreună cu surorile sale, al castelului Bran. Compania de Administrare a Domeniului Bran SRL a fost înregistrată pe 1 aprilie 2009 şi are drept scop, după cum îi arată şi numele, exploatarea cât mai eficientă a obiectivului, după recenta preluare de la autorităţile române.

Şi, dacă tot a venit vorba de urmaşii familiei domnitoare a României, nu trebuie uitat că, în cursul lui 2008, Casa Regală a fost la un pas să devină unul din proprietarii Bere Azuga. Compania era interesată de un teren deţinut de familia de Hohenzollern şi ar fi oferit la schimb un anumit procentaj din acţiuni. Cum tranzacţia nu s-a perfectat, singura legătură oficială dintre familia fostului suveran şi lumea afacerilor rămâne titlul de „Furnizor al Casei Regale“. Printre beneficiarii acestei distincţii se află nume precum Doina Levintza, Biborţeni, Murfatlar sau Transavia. Până la urmă, este sau nu un avantaj să porţi un nume „mare“ în afaceri? „Dincolo de apartenenţa la o familie, există, fără îndoială, o solidaritate de clasă, care creează punţi de comunicare mai rapide. Totuşi, esenţial rămâne omul şi caracterul său, indiferent de originea şi numele pe care îl poartă“, crede Mihai Ghyka.

AFACERI CU PEDIGREE

Aceştia sunt cei mai vizibili descendenţi ai unor familii nobiliare autohtone implicaţi în business în România. Li se adaugă alţi câteva zeci de întreprinzători descendenţi ai unor familii cu sânge albastru

PRINŢESA COSMETICELOR

Poveste În spatele sediului Ambasadei SUA se află una dintre cele mai somptuoase, bine întreţinute şi de bun gust imobile din Capitală. Acum, este locul în care-şi are activitatea una dintre marile companii  internaţionale de avo­catură. Este, în acelaşi timp, casa în care şi-a trăit primii 26 de ani de viaţă Domnica Ghika (foto), reprezentantă a celei de-a 12-a gene­raţii a celebrei familii. A părăsit imobilul în 1975, lăsându-l pe mâna familiilor „cu origine sănătoasă“, introduse forţat în casa familială. A reuşit, un an mai târziu, să-şi ia şi părinţii, la finalul unei intrigi în care ajutoare le-au fost Jacques Chirac şi tatăl lui Valery Giscard d’Estaing. Destinaţia a fost, cum altfel, Parisul, unde trăieşte împreună cu fiul şi cu soţul, Jacques le Blay, director timp de 26 de ani în cadrul Guerlain. De când şi-a recuperat casa, în 1996, şase luni din fiecare an le petrece în ţara-mamă.

Pasiune „Dacă tot veneam des în România, m-am gândit să fac ceva care să mă ţină în priză“. Şi a făcut ce ştia mai bine: o firmă de distribuţie de produse profesionale de îngrijire, Derma Gen Cosmetic. „Am fondat firma în 2005 cu anumite aşteptări. Nu să fac o avere din ea, până la urmă nici nu am nevoie, ci să creez un nou standard“. „M-am lovit, însă, de incompetenţa oamenilor, de aceea dezvoltarea companiei este înceată“, explică prinţesa de ce veniturile micii sale firme sunt de ordinul zecilor de mii de euro. Are de gând să meargă înainte, iar de anul acesta şi-a mai adus doi asociaţi, care să se ocupe de activitate şi în perioada în care ea este plecată.

DE VIŢĂ NOBILĂ

Renaştere În urmă cu cinci ani, Ileana Costinescu, urmaşa familiilor Ştirbey şi Brătianu, şi soţul ei, baronul austriac Jakob Kripp, inau­gurau Domeniul Ştirbey. Este vorba de 30 de hectare de teren, din care 20 de hectare plantate cu viţă-de-vie, plus o cramă, un conac şi birouri în Podgoria Drăgăşani. Vinul de aici a câştigat, an după an, o cotă tot mai mare de piaţă, în 2008 devenind primul vin românesc servit la bordul avioanelor Lufthansa. Veni­t­urile au evoluat în consecinţă: 620.000 de euro şi un profit de 30.000 de euro în 2007, faţă de 470.000 de euro şi o pierdere de circa 80.000 de euro în 2006.

Evoluţie „Anul trecut am crescut livrările cu aproximativ 25% faţă de 2007“, dezvăluie baronul Kripp. În ceea ce priveşte efectele crizei, acestea se simt îndeosebi sub forma unor întârzieri la încasarea facturilor, mai ales de la restaurante. „Trebuie să fim flexibili la orice schimbare neprevăzută, să selecţionăm foarte atent clienţii noi şi să fim alături de clienţii fideli, sprijinindu-i în situaţii dificile. Dar, per total, cererea este stabilă, iar livrările cresc în continuare. La export ne ajută şi nivelul «normalizat» al ratei de schimb leu/euro“, descrie Jakob Kripp situaţia din primele luni ale acestui an.

DETALII:
Citeşte aici povestea Domnicăi Ghika – le Blay.
Citeşte aici povestea Monei Budu-Ghyka, spusă de soţul său, Florian Budu.