Personajele romanului, de la mărunții țărani din satul natal al personajului principal și orășenii printre care a descins cu scepticism, până la Antonescu, la legionarii lui Sima, la Hitler și Stalin, sunt toți unii victime, alții autori ai unui delir văzut de autor al timpului. Acela care în finalul Moromeților(I) deja „nu mai avea răbdare”, se arată pe evz.ro.
Fără discuție, istoria omenirii este doar marcată ci de-a dreptul construită pagină cu pagină de asemenea deliruri. Invariabil, ele o scriu cu tot ceea ce este mai tragic pentru umanitate. Morții nu pot fi numărați, ci aproximați cu sutele de mii sau cu milioanele, distrugerile nu pot fi evaluate decât în ani și zeci de ani de reconstrucție.
Țin asemenea deliruri de natura umană, de mase, de personalitățile istorice, de ceasul rău, sau de toate la un loc?
Este o întrebare la care diferite sisteme filosofice dau diferite răspunsuri. Eu cred că țin de toate la un loc și de încă ceva. Ceva ce nu eu știu să explic. A știut însă Marin Preda să aducă la suprafață acest Ceva, fără să-l poată nici el explica.
Întrebându-se retoric-moromețian, așa cum doar personajele sale se pot întreba, ce o fi cu delirul ăsta în care omenirea se scufundă periodic, prozatorul indică un mărunt, dar bizar fenomen ornitologic:
„Ornitologii români au descoperit în Delta Dunării o pasăre cu penaj roșu și cu comportament bizar: vulpea îi mânca în fiecare an ouăle și îi punea, în lipsa ei, pietre în cuib, pe care ea, apoi, le clocea toată vara fără să simtă că sunt pietre. Ca să salveze specia, ornitologii au gonit vulpea. Atunci pasărea, spre uluirea acestor specialiști care o supravegheau de departe cu binoclurile, a început să țipe cuprinsă de o stranie isterie și și-a spart ouăle cu ciocul, bătând din aripi și dansând demențial. Ce era cu ea? Ce instinct obscur o împingea astfel spre dispariție? De ce voia ea să nu-și mai supraviețuiască? Cine putea să știe? Natura voia s-o elimine și nimeni nu putea interveni ca această poruncă a ei să nu se înfăptuiască…”
Marin Preda trimite astfel către un răspuns pe care îl putem descifra fiecare după putință și pricepere
Unul care ține de o fenomenologie naturală implacabilă, în care umanitatea se așază periodic sub giulgiul iraționalității sinucigaș-criminale. A intrat din nou întreaga omenire, mă rog, hălci importante din ea, într-un astfel de delir al istoriei? Va intra și România, așa cum ar fi oarece semne, într-o asemenea halucinație auto-distructivă?
Am început să ne dăm cu capul de pietre, precum bietele alea păsări din Delta Dunării? Din păcate, Marin Preda nu mai poate răspunde la întrebările astea. Dacă ar fi putut, îmi este groază de ceea ce ar fi putut să ne spună.
