Industria locală de telecomunicaţii a reuşit să facă faţă „cu bine” provocărilor crizei financiare, prin adaptarea ofertei la cerinţele clienţilor şi stimularea consumului, care au condus la creşterea traficului cu peste 30% în reţelele mobile, a declarat, joi, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu. Conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), creşterea traficului în reţelele de telefonie mobilă a fost d
Industria locală de telecomunicaţii a reuşit să facă faţă „cu bine” provocărilor crizei financiare, prin adaptarea ofertei la cerinţele clienţilor şi stimularea consumului, care au condus la creşterea traficului cu peste 30% în reţelele mobile, a declarat, joi, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.
Conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), creşterea traficului în reţelele de telefonie mobilă a fost de 33,9% în primele şase luni, faţă de finele anului 2008, în timp ce numărul de utilizatori a scăzut cu 60.000, la 24,4 milioane.
În privinţa telefoniei fixe, numărul de linii a crescut cu 17,8%, la 5,3 milioane, în timp ce traficul de voce a scăzut cu 16% faţă de iunie 2008.
Rata penetrării telefoniei fixe a ajuns la 24,7% la 100 de locuitori, în creştere cu 3,6% faţă de iunie 2008. Raportat la 100 de gospodării, rata penetrării a avansat cu 3,1 puncte, la 54,6%.
Datele ANCOM arată că numărul legăturilor la Internet a ajuns la cinci milioane la finele primului semestru al acestui an, de la 3,9 milioane în decembrie 2008 şi de la 3,2 milioane în urmă cu 12 luni.
SURSA: Mediafax