Fostul președinte al Băncii Centrale Europene, mario Draghi a transmis un mesaj tranșant pentru liderii europeni. Acesta este de părere că ”doar o datorie bună” ar avea puterea să salveze economia.
Mario Draghi a făcut apel pentru politici economice „credibile” pentru a se evita deziluzia tinerilor, care vor trebui să ramburseze costul luptei contra coronavirusului. El a salutat de asemenea acordul Uniunii Europene care urmărește să facă o datorie comună pentru a finanța relansarea, notează La Libre.
În același timp, fostul președinte al Băncii Centrale Europene s-a exprimat pentru prima dată de la plecarea sa de la BCE. În alocuțiunea lui, Mario Draghi a sfătuit guvernele să folosească banii pe care i-au alocat în pandemia de coronavirus pentru a-și îmbunătăți economiile sau a face față riscului unei noi crize a datoriei.
“Instituțiile europene, deponenții și piețele financiare nu vor finanța ‘datoria bună’ decât dacă ea este folosită pentru a investi în capitalul uman, infrastructuri esențiale sau cercetare”, a declarat el la o convenție catolică la Rimini, în Italia.
Dobânzile nu sunt o garanție
Cel care a fost numit recent într-un organism al Vaticanului, care îl sfătuiește pe papa Francisc în probleme sociale și economice, a insistat pe faptul că “dobânzile scăzute nu sunt în sine o garanție a durabilității”.
Comentariile lui Draghi intervin în momentul în care guvernele lumii întregi, îngrijorate de creșterea poverii datoriei lor, dezbat despre oportunitatea de a-și extinde sprijinul la criză. Ele încearcă să găsească un echilibru între prevenirea șomajului de masă care ar putea produce daune durabile și restructurarea economiilor lor pentru lumea post-pandemie.
“Dacă datoria este folosită în scopuri neproductive, ea va fi considerată rea și viabilitatea ei se va eroda”, a explicat fostul președinte al BCE.