Draghi s-a născut la Roma, în 1947 și a fost numit guvernatorul Băncii Italiei în 2005.
Noul președinte al BCE este un bancher cunoscut în cercurile financiare, dar asupra lui au existat rezerve pentru că acesta a lucrat la cea mai influentă bancă de pe Wall Street, Goldman Sachs, care a devenit între timp "unul dintre principalii vinovaţi ai crizei financiare".
De altfel, o parte din deputaţii europeni au criticat activitatea sa în cadrul băncii de investiții americane Goldman Sachs, întrebând dacă acest lucru ar face rău reputației de ghid independent al zonei euro.
Mario Draghi a spus că nu a lucrat niciodată cu guvernele și că s-a numărat printre primii care au dat avertizări în legătură cu riscurile exagerate asumate de bănci și instituțiile financiare.
Întrebat de către europarlamentari ce părere are despre un eventual eșec al Greciei de a-și restitui datoriile, Draghi a vorbit despre experiența Italiei de la începutul anilor ’90.
„Italia s-a aflat într-o situație mai dificilă decât cea în care se află acum Grecia și Portugalia. Dar am lansat un program de reformă și am gestionat problemele“, a spus acesta, adăugând că același lucru poate fi realizat în Grecia.
Mario Draghi, noul președinte al Băncii Centrale Europene
23 iunie 2011, 17:56
Ultima modificare în 23 iunie 2011, 20:56
Mario Draghi a fost confirmat astăzi în calitate de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), prin votul acordat de deputatii europeni.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Traian Băsescu cere responsabilizarea prin lege a procurorilor: „Prea mulți arestați degeaba!”
- Parlamentarii UDMR au refuzat oferta lui Traian Băsescu: 8 superjudețe + zona specială Har-Cov, inacceptabile
- CCR: Eliminarea din Constituție a prezumției caracterului licit al dobândirii averii , insecuritate pentru cetățeni
- Băsescu a promulgat Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin
- Guvernul a modificat acciza specifică la țigarete
- Contrabanda cu ţigarete a scăzut sub 12% din totalul pieţei
- Calificările ”recunoscute” rapid de Cardul profesional european
- Primul proiect eolian din România finanțat de BERD și IFC
- Maria Grapini: „Nu e întâmplător că ANI a scăpat din greşeală salariul guvernatorului”
- Aplicanții acuză de superficialitate evaluatorii proiectelor de resurse umane