Mario Monti a solicitat o audiere la preşedintele Giorgio Napolitano la ora 10,00 GMT, au precizat sursele citate, fără a preciza dacă economistul va prezenta cu această ocazie şi lista miniştrilor săi.
"Declicul" definitiv a fost, marţi după-amiază, asigurarea oferită de cele două mari formaţiuni politice, PDL al lui Silvio Berlusconi şi Partidul Democrat, principala forţă de opoziţie de stânga, a susţinerii lor pentru profesorul în economie.
Potrivit diferiţilor interlocutori care s-au întâlnit cu Monti marţi, acesta are aproape finalizată echipa sa care ar trebui să fie formată în principal din tehnocraţi.
Odată ce şeful statului şi-a dat acordul pentru această listă, guvernul va depune jurământul în faţa lui Giorgio Napolitano. Ceremonia va fi urmată de un schimb de instrucţiuni între şeful guvernului care-şi încheie mandatul, Silvio Berlusconi, şi noul premier Mario Monti.
De joi, guvernul s-ar putea prezenta în Parlament, în Senat dimineaţa şi în Camera Deputaţilor, pentru un vot de încredere, care va confirma învestitura lui Monti şi a executivului său.