Reciclad’OR, unul dintre sponsorii principali ai Galei Green Report, a participat la procesul de jurizare și punctare al proiectelor concurente. Reprezentantul companiei a fost Marius Brînzea, Directorul de Strategie, care a înmânat premiul pentru „Excelență în economie circulară”.
„Procesul de jurizare a luat în considerare doar proiectele care au reflectat conceptul de economie circulară, adică modelele de producție și consum care implică partajarea, recondiționarea și reutilizarea resurselor și materialelor cât mai mult posibil”, a explicat Marius Brînzea.
Reciclad’OR este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală a reciclării. Printre obiectivele companiei se numără reducerea poluării prin creșterea gradului de reciclare a deșeurilor din ambalaje. S-a înființat în anul 2017 și s-a remarcat rapid ca una dintre cele mai inovative companii din domeniu. Unul dintre serviciile specifice ale Reciclad’OR este acordarea de consultanță gratuită în domeniul economiei circulare, tema premiului acordat de Marius Brînzea.
„Proiectele eligibile au fost determinate de modul în care acestea au reflectat aspecte de design circular, grad de utilitate prin menținerea în circuitul economic cât mai mult posibil a materialelor și produselor, gradul în care acestea au contribuit la regenerarea sistemelor naturale și nu în ultimul rând, inovația și complexitatea proiectelor. S-au înscris foarte multe proiecte la această categorie, ceea ce demonstrează că industrializarea conceptului de economie circulară începe, cu pași mici, să devină o realitate în România”, a explicat Directorul de Strategie al Reciclad’OR.
Două premii la o categorie
Nominalizații la categoria „Excelență în economie circulară” au fost Urban Cultor SRL, Roumasport (Decathlon) și Ateliere Fără Frontiere.
„Această categorie este aparte pentru că are doi câștigători. Sunt două proiecte care reflectă modele de economie circulară de extindere a duratei de viață a materialelor și produselor. Au obținut același punctaj, două proiecte foarte bine scrise și argumentate. Câștigătorii reprezintă două entități totalmente diferite, ceea ce demonstrează faptul că drumul către o economie circulară este un efort colectiv”, a transmis Marius Brînzea. Cei doi câștigători au fost Ateliere Fără Frontiere și RoumaSport.
„Proiectul Decathlon este unul drag nouă deoarece încurajează atât compania noastră să fie eficientă și încurajăm și clienții să participe în cadrul economiei circulare aducând și vânzând produse sportive în magazin”, a transmis Gabriela Barbu, Director de Proiect Decathlon.
„Este diferit față de ce facem în viața de zi cu zi. Noi lucrăm în gestiunea deșeurilor, colectăm deșeuri electrice ca să le recondiționăm alături de bannere publicitare. Ne bucurăm foarte mult, suntem foarte mândri de angajații noștri care se află într-un program de integrare socio-profesională”, a transmis Damien Thiery, Director General al Ateliere Fără Frontiere.
Reciclad’OR este membru al „International Solid Waste Association” și „Prevent Waste Alliance”, două asociații de protecție a mediului specializate pe managementul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje la nivel European. Compania are un portofoliu de aproximativ 700 de companii și gestionează 20% din ambalajele introduse pe piața națională.
Reciclad’OR este un promotor al economiei circulare deoarece prin intermediul său se poate atinge extinderea duratei de viață a produselor în timp ce resursele care în trecut ar fi fost irosite, acum sunt întoarse în circuitul economic sub o altă formă.