Marius Budăi, Ministrul Muncii, a avut o intervenție, miercuri seara la România TV, ocazie cu care a numit Banca Mondială drept „un partener extrem de serios” în ceea ce privește reforma pensiilor speciale
”Uitaţi-vă în raportul Băncii Mondiale şi o să vedeţi că Banca Mondială a fost un partener extrem de serios în această reformă. Nu sunt acolo chestiuni care să mă fac să cred altceva, pentru că uitaţi-vă şi pe scenariile şi pe concluziile scenariilor şi eu ştiu ce spun, pentru că am citit foarte atent”, a declarat Marius Budăi, miercuri seară, la România TV.
Marius Budăi a mai spus că și Ministerul Muncii a pus la dispoziția Băncii Mondiale toate informațiile de care a fost nevoie. ”Am pus la dispoziţia Băncii Mondiale toate deciziile Curţii Constituţionale, toate informaţiile de care a avut nevoie pentru a realiza această analiză”, a spus reprezentantul Guvernului României.
Întrebat dacă, în recomandările şi scenariile formulate, specialiştii din cadrul Băncii Mondiale au ţinut cont de deciziile CCR, ministrul a răspuns: ”Evident, nu se putea altfel”.
Banca Mondială a propus 4 scenarii
Experţii Băncii Mondiale au propus, în raportul prezentat de Ministerul Muncii, patru scenarii cu privire la pensiile civile de serviciu, acestea fiind: eliminarea imediată a tuturor acestor beneficii, îngheţarea pensiilor de serviciu, stabilirea unui nou plafon de referinţă pentru pensionarii nou intraţi în sistem şi reformarea tuturor acestor pensii.
„Cea mai bună abordare ar fi reformarea pensiilor de serviciu”, arată datele făcute publice de Ministerul Muncii, acestea subliniind că „pentru acest tip de reformă, este important să se acorde o atenţie deosebită eforturilor anterioare de reformă şi acţiunilor judecătoreşti, astfel încât greşelile din trecut să nu se repete”.
Zegrean critică recomandările Băncii Mondiale
Fostul judecător al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, consideră că România are destui experți pentru a rezolva această problemă și nu trebuie să urmeze recomandările Băncii Mondiale. În opinia sa, a fost preferată această variantă „de ochii lumii” pentru a spune ulterior că așa a cerut Banca Mondială.
„Este o vorbă la Parlament. Dacă vrei să îngropi o problemă, fă o comisie. Toată povestea asta cu Banca Mondială nu e obligatorie, e o consultanță, ei spun că așa s-ar putea face. Sper că statul român nu a dat bani pe acel raport, că ar fi chiar de râs.
Avem destui specialiști care pot face legi în România. Ei au făcut-o de ochii lumii, ca să spună că așa ne cere Banca Mondială. Alea sunt pensii anormale și trebuiau dați în judecată să le readucă la normal”, a declarat Augustin Zegrean la România TV.