Ministrul Muncii şi Solidarității Sociale a vorbit, luni seară, despre decizia Guvernului de a majora salariul minim pe economie în România. Ce impact ar urma să aibă această măsură asupra pieţei muncii şi asupra economiei ţării noastre?
Salariul minim a crescut în România de la 1 ianuarie 2023 până la 3.000 de lei brut. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat la ce se aşteaptă acum autorităţile, în urma acestei măsuri.
Marius Budăi: Politica de creștere a salariului minim din Germania a creat creșterea economică
Şeful de la Ministerul Muncii spune că, preluând exemplul din Germania ultimilor ani, ne putem aştepta la creştere economică în urma deciziei de majorare a salariului minim în ţara noastră.
„Am onoarea să fiu prieten cu ministrul Muncii din Germania și mi-a trimis la un moment dat un studiu făcut în Germania de economiști de marcă, care au arătat că, în ultimii 10 ani, Germania a avut o politică abruptă a creșterii salariului minim.
Acel studiu a arătat că în Germania acea politică de creștere a salariului minim, mai agresivă puțin, a creat creșterea economică. Este un studiu pe care îl poate accesa oricine”, a explicat Marius Budăi, invitat în studioul Antena 3.
Efectele creşterii salariului minim în mai multe domenii se vede cu ochiul liber, afirmă ministrul Muncii
Ministrul Muncii a mai indicat faptul că şi în construcţii, agricultură şi industria alimentară s-a optat pentru acelaşi salariu de 3.000 de lei, iar asta a creat plus valoare şi locuri de muncă.
Marius Budăi a ţinut să sublinieze şi un detaliu important pentru cei care vor primi salariul de 3.000 de lei brut, în vederea pensiei.
„Tot un guvern PSD, dacă vă aduceți aminte, în 2018 a instituit salariul minim în construcții. Cel care acum e 3.000 de lei brut.
Eu știu sigur și sunt convins că dialogul duce doar la progres și prin dialog putem rezolva problemele. Și am ajuns la această concluzie. Din cei 3.000 de lei vă readuc aminte că 200 de lei nu sunt taxați de către stat. Iată că și Guvernul a înțeles să vină cu un sprijin.
Cu precizarea că pentru viitorii seniori ai României, care acum sunt plătiți cu 3.000 de lei pensia se calculează la 3.000 de lei, nu la 2.800 de lei. (…)
Aici avem o altă fiscalizare (în construcţii – n.r.). Atunci când am instituit în 2018 domeniul constructor, domeniu prioritar pentru următorii 10 ani în România, s-a făcut o altă fiscalizare pentru salariul minim.
Între timp, până aici, în acest an vreau să vă readuc aminte că am instituit același salariu de 3.000 de lei și în agricultură, și industria alimentară. Nu vreau să vă spun eu, din Guvern sau de la PSD, efectele.
Discutați cu cei din agricultură și cu cei de la industria alimentară sau discutați aici cu întreprinzătorii din construcții să vedeți ce plus valoare aduce acest lucru, pentru că le permite întreprinzătorilor în construcții să plătească mai bine acești salariați. Şi aceste măsuri și acest tip de măsuri a dus la cele 100.000 de noi locuri de muncă din 2020”, a declarat Marius Budăi, luni seară.