Marius Budăi a dat mai multe informații referitor la memorandumul privind creșterile salariale. Întrebat ce se va întâmpla având în vedere că regulamentul legal privitor la memorandumuri prevede faptul că acest tip de act nu se publică în Monitorul Oficial, ministrul Muncii a arătat că va exista „o declarație” care se va publica în Monitorul Oficial.

„Memorandumul e însoțit de o declarație, care poate fi publicată în Monitorul Oficial și va fi publicată în Monitorul Oficial. Declarația va conține exact aceleași prevederi care sunt în memorandum”, a declarat Marius Budăi, la Radio România Actualități.

Ministrul a susținut că „dacă nu existau soluții (n.red. – bani), nu luam aceste măsuri” și că „odată cu acest memorandum, eu cred că lucrurile se vor aranja”.

Declarația care se va publica în Monitorul Oficial

„Avem două acte normative extrem de importante astăzi – acest memorandum la care ați făcut dvs. trimitere și o ordonanță de urgență unde o parte din angajații din sistemul de sănătate, dar și din sistemul de apărare și ordine publică, care nu sunt încă la grila din 2022, să ajungă și aceștia la acea grilă, adică sunt majorări de salarii. El e însoțit de o declarație, care poate fi publicată în Monitorul Oficial și va fi publicată în Monitorul Oficial. Declarația va conține exact aceleași prevederi care sunt în memorandum”, a spus Budăi.

Întrebat dacă memorandumul cuprinde toate cerințele sindicatelor din educație, Budăi a menționat că documentul care va fi aprobat de Guvern cuprinde exact acele solicitări. El a menționat, în context, viitoarea grilă din viitorul proiect de lege a salarizării unitare să plece de la salariul debutantului sau asistent universitar, salariul mediu brut pe țară utilizat la fundamentare a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Budăi susține că sunt bani la buget

Chestionat dacă sunt bani pentru îndeplinirea solicitărilor, ministrul a dat un răspuns categoric.

„Dacă nu avem soluția, nu luam aceste măsuri. Da, deci în primul rând trebuie să te asiguri că poți finanța ceea ce propui, pentru că altfel e un nonsens legislativ”, a spus el.

Budăi a făcut referire și la legea salarizării, menționând că până în 15 iulie se va veni cu un draft agreat de Comisia Europeană și cu Banca Mondială.

„Mărturisesc că nu va fi ușor. Nu va fi ușor, nu din punctul nostru de vedere, ci de a acomoda acel draft cu Comisia Europeană în special, după care, începând cu 15 iunie până la 1 septembrie, să dezbatem în continuare cu sindicatele, astfel încât la 1 septembrie proiectul de act normativ să fie dezbătut și aprobat în Guvern, după care să fie depus în Parlament pentru alte runde de dezbateri, bineînțeles și de dup-aia în final, aprobare”, a spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, mesaj încurajator pentru elevi și părinți

El a mai opinat că odată cu acest memorandum lucrurile se vor aranja.

„Eu însumi am, împreună cu soția mea, avem doi băieți, unul în clasa a 8-a și unul în al treilea an la universitate și sunt ani terminali și îmi dau seama și cunosc emoțiile părinților care au copii, mai ales în an terminal”, a punctat ministrul Muncii, potrivit edupedu.ro.