Reforma sistemului de pensii se va discuta la Bruxelles. Milioane de români sunt vizați. Atât premierul Florin Cițu cât și ministrul investițiilor și proiectelor europen, Cristian Ghinea au vorbit în fața liderilor europeni despre o reformă radicală a sistemului de pensii. Ce se va întâmpla, mai exact, cu banii din buzunarele românilor?
Vești importante pentru milioane de români. Reforma sistemului de pensii va fi negociată la Bruxelles. Premierul Florin Cițu și ministrul Ghinea le-au promis liderilor europeni o reformă radicală a sistemului de pensii din țara noastră. Anterior, Cîțu a susținut că nu vor mai fi creșteri de pensii din pix populiste care să afecteze bugetul.
„Cred că Guvernul…e extrem de ruşinos că nu caută deloc soluţii. Depui eforturi doar să explici şi să cauţi motive. E jignitor la adresa pensionarilor câte motive găsesc aceşi oameni, cum nu se poate. Spune că nu au bani să crească alocaţiile. Spun mereu că nu se poate şi că nu sunt bani! Prețurile alimentelor de bază au crescut cu 10%, veniturile au rămas îngheate. Cîţu vine şi spune că puterea de cumpărare a românilor creşte”, a declarat revoltat Marius Budăi, fost ministru al PSD, pentru România TV.
Ministrul Muncii, detalii esențiale despre reforma pensiilor
Ministrul Muncii a anunţat că autorităţile vor contracta servicii de consultanţă de la o „instituţie financiară de prestigiu” internaţional pentru reforma pensiilor şi cea a salarizării în domeniul bugetar. El a dat detalii despre ceea ce numeşte „demonstraţii de superficialitate în ultima perioadă în materie de decizii care vizează milioane de oameni”.
”Pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe care îl discutăm zilele acestea, pentru că vorbim de nişte componente de reformă esenţiale, cum este componenta de reformă a pensiilor şi pe componenta de reformă a salarizării în sistemul public, intenţionăm să aducem şi o consultanţă internaţională de la o instituţie financiară de prestigiu, nu o firmă de consultanţă de colţul mesei, astfel încât varianta cu care noi vom veni într-adevăr să fie acoperitoare şi să rezolve din probleme. Îmi doresc să nu încurcăm, să rezolvăm lucrurile, nu să ne facem că facem. Am avut atâtea demonstraţii de superficialitate în ultima perioadă în materie de decizii care vizează milioane de oameni încât am senzaţia că nimeni nu ne-ar ierta dacă am da rateu în momentul de faţă”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Realitatea Plus.