Ministrul Muncii a declarat că măsurile de austeritate sunt excluse în această perioadă, având în vedere că s-a dovedit în 2010 că sunt o cale eronată, care aduce doar lucruri negative. Budăi a precizat că Guvernul nu va mai cădea în această capcană și va căuta alte soluții.
Ministrul Muncii Marius Budăi susține că, într-o perioadă grea ca cea de acum, măsurile de austeritate sunt excluse și spune „nu vom pica în aceeași capcană ca în 2010”.
Măsurile de austeritate nu au adus decât lucruri negative
Ministrul a fost întrebat vineri, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobată majorarea salariilor bugetarilor, dacă Executivul își permite acest lucru.
„Este vorba de o filosofie în a conduce când ești la guvernare. Într-o perioadă grea ca acum, măsurile de austeritate sunt excluse. Măsurile de austeritate au demonstrat în 2010 că sunt o cale cu totul și cu totul eronată. Nu au adus decât lucruri negative. Nu vom pica în aceeași capcană, Guvernul este aici și este obligat să găsească soluții”, a spus Marius Budăi.
Guvernul a aprobat vineri majorarea salariilor bugetarilor. Este vorba despre acordarea unei pătrimi din diferența existentă în plată și nivelul salarial care ar fi trebuit să atins în 2022.
OUG privind majorările salariale ale bugetarilor
Astfel, ministrul Muncii a anunțat că Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar începând cu 1 august, impactul fiind în jur de 2 miliarde lei. Acesta a precizat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul deja aprobat.
„Astăzi, Ministerul Muncii a propus spre dezbatere Guvernului şi au fost şi aprobate trei ordonanţe de urgenţă. Prima ordonanţă de urgenţă se referă la majorarea începând cu 1 august a salariilor lucrătorilor din mediul bugetar, acei lucrători care nu erau la nivelul din 2022. Majorarea constă în acordarea unei pătrimi din diferenţa aflată în plată şi nivelul prevăzut în Legea 153 pentru anul 2022”, a precizat Budăi, după şedinţa Executivului.
Creștere în medie de 150 de lei
El a menţionat că, în general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei pentru un angajat. Personalul medical şi ceilalţi angajaţi care au atins pragul pentru 2022 nu vor primi această majorare, a explicat ministrul.
„În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”, a afirmat Marius Budăi.