„De când am preluat ministerul, deja am avut o întâlnire cu industria ospitalităţii. Am format un grup de lucru pentru a vedea ce putem îmbunătăţi la cadrul legislativ existent sau pentru a vedea cum putem că facem ca acest cadru legislative existent să aibă o aplicare unitară la nivel de ţară”, a declarat, joi, Marius Budăi.

Marius Budăi: Lipsa forţei de muncă nu este doar o problemă a României

Ministrul Muncii afirmă că orice măsuri vor fi luate în ceea ce priveşte decizii legate de acest domeniu, ele se vor lua în colaborare cu angajatorii.

„Am stabilit la nivel de Guvern că ceea ce va însemna calificare şi recalificare în perioada următoare şi sprijinul pe care Guvernul o să-l acorde pentru mediu privat în acest domeniu să fie doar în urma unor decizii pe care să le luăm împreună, nu să fie doar o decizie a Guvernului sau a Ministerului Muncii prin ANOFM.

Cu siguranţă este o problemă lipsa forţei de muncă, care nu este doar o problemă a României”, a adăugat Marius Budăi, în cadrul unei videoconferințe transmise de news.ro 

Ministrul vrea să-i aducă în țară pe românii care au ales să lucreze în străinătate

Totodată, ministrul Muncii a declarat că în luarea oricăror decizii privind piaţa muncii trebuie ţinut cont de experienţa anterioară pe care România o are în ceea ce priveşte facilităţi pentru unele sectoare pe piaţa muncii.

„Imediat cum timpul ne va permite voi convoca Consiliul Naţional Tripartit a în discuţiile cu sindicatele şi patronatele să fie unele reale şi oneste iar în urma acestor discuţii să creăm acele grupuri tehnice. Vă asigur de toată colaborarea mea şi dacă sunt lucruri pe care să mi le aduceţi la cunoştinţă, vă rog să nu ezitaţi să o faceţi”, a mai spus Marius Budăi.

Marius Budăi a subliniat că, în programul de guvernare, există și programe care pot fi derulate şi prin alte ministere decât cel al Muncii, care să ducă la calificarea oamenilor pentru domenii. În ceea ce priveşte posibilitatea de a se apela la contingente de muncitori din afara Uniunii Europene, Marius Budăi susține că „grija” sa principală este aceea de a-i determina pe muncitorii români care au ales să lucreze în alte state să revină în ţară.