Marius Budăi a anunțat că recalcularea pensiilor a ajuns la faza finală
Marius Budăi, fost ministru al Muncii, subliniază că recalcularea pensiilor nu începe acum, ci s-a ajuns deja la faza finală a acestui proces. Declarația sa vine în urma anunțului făcut de către Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, conform căruia a fost semnat contractul pentru realizarea softului necesar recalculării pensiilor. Acest lucru indică începerea oficială a procesului de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată.
„Nu aș spune că începe recalcularea, aș spune că se ajunge într-o altă fază care este faza finală și anume faza în care începem să emitem deciziile și pe parcursul verii să le trimitem către cetățenii români, astfel încât până la data de 1 septembrie toți cetățenii români să intre în posesia deciziei, urmând ca la data de la 1 septembrie să facem plata, așa cum și-a asumat Guvernul și am să spun foarte clar despre determinarea premierului Marcel Ciolacu de a a proba și de a vira banii către cetățeni și prin faptul că recent s-a aprobat normele metodologice, astfel putem intra în ultima fază a recalculării, deci nu începe recalcularea, continuă procesul”, a declarat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Nicio pensie nu va scădea
Întrebat dacă există posibilitatea ca unele pensii să scadă în urma recalculării, Marius Budăi a declarat:
„Exclus, nicio pensie nu va înregistra o scădere”.
Noua lege a pensiilor din România are ca obiectiv recalcularea pensiilor pentru cei 4,8 milioane de pensionari, promițând să aducă o abordare mai echitabilă și transparentă în determinarea veniturilor acestora. Actualizarea sistemului informatic, cu peste 95% din dosare integrate în noul sistem electronic, este menită să asigure o tranziție eficientă către noua formulă de calcul a pensiilor.
Principala noutate a noii legi privind calculul pensiilor constă în introducerea unei formule revizuite care ia în considerare trei tipuri principale de puncte: contributive, de stabilitate și perioade asimilate și necontributive.
Veniturile pensionarilor vor crește din nou
Recent, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a adus vești bune pentru milioanele de pensionari din România. Aceasta a anunțat începerea recalculării a pensiilor. Această inițiativă urmează să conducă la creșterea veniturilor acestora începând cu luna septembrie.
Importanța acestui demers a fost subliniată de către ministrul Muncii, evidențiind faptul că primele 10 pensii din țară sunt pensii contributive. Acest lucru reflectă nivelul ridicat al veniturilor pentru unii pensionari care au avut salarii semnificative pe parcursul carierei lor.
Totodată, Simona Bucura Oprescu a subliniat prezența unor companii în România care plătesc salarii considerabile. Acest lucru va genera, în mod inevitabil, contribuții substanțiale către sistemul de pensii. Așadar, va genera, implicit, beneficii mai mari pentru acei angajați care au avut venituri mai mari.