Marius Budăi, vești imense pentru femeile din România! Ce concediu suplimentar vor avea

Marius Budăi are vești imense pentru femeile din România. Este vorba despre un concediu suplimentar de care acestea urmează să beneficieze.

Sunt vizate femeile care nu pot rămâne însărcinate. Ministrul Muncii a anunțat astăzi că acestea vor fi încurajate să facă fertilizare în vitro.

Viitoarele mămici vor beneficia de trei zile de concediu, plătit, suplimentare, pentru a efectua această procedură.

Budăi a declarat că dacă va avea avizul Consiliului Economic și Social (CES) va discuta cu premierul pentru ca proiectul să fie inclus pe lista suplimentară.

Potrivit proiectului, femeile interesate trebuie să depună o cerere, dar și o scrisoare medicală eliberată de medicul specialist ce efectuează procedura.

Prin această inițiativă legislativă, Guvernul încearcă evitarea unui declin demografic.

Institutului Național de Statistică a estimat că până în 2050, populația României se va reduce de la 19 milioane de locuitori, cât sunt în prezent, la doar 14 milioane.