Vă prezentăm mai jos principalele declaraţii făcute de Marius Chiper, în cadrul conferinței Capital:
– Infrastructura feroviară a României este în lungime de 10.621 km. Rețeaua din România este pe locul 8 în UE. Avem o densitate de rețea de 45,2 km la mia de km pătrați. Avem 533 km pe 1 mil. de locuitori, mai mare decât medie UE.
– Accesibilitate la stațiile de cale ferată: 19% la mai puțin de 10 minute de stații.
– Satisfacția pentru utilizatorii căii ferate. este la 35%, la nivel UE e la 51%, pe locul 22 în UE.
– Vrem să ajungem la niște cote realiste în relația cu UE. Programele noastre de investiții s-au concentrat către finalizarea proiectelor aflate în execuție. Între Curtici – Simeria și București – Constanta. Aceasta este principala axă, coloana vertebrală a transportului feroviar românesc.
Citiți și: Maria Magdalena, secretar de stat Ministerul Transporturilor: "Este anormal ca o licitație să dureze 2-3 ani"
– Avem lucrări pe aproximativ 180 km între Sighișoara și Simeria, cu 5 contracte semnate. Stadiul de execuție 70-90%. În acest an vom recepționa 120 km din aceste tronsoane. Lucrările de terasamente sunt terminate.
– De la noul mers al călătorilor, din decembrie, am ridicat vitezele de circulație la 120 km pe oră unde permite infrastructura pentru a recupera din pierderile înregistrate pe tronsoanele la care se lucrează.
– Se recepționează ultima stație din programul CFR de modernizare. Stația Târgu Mureș se va recepționa în curând. Astfel, încheim epopeea celor 35 de stații modernizate de CFR. Încheiem în acest an modernizarea unor poduri: 95 de obiective. Pe cel din Constanța l-am terminat, iar la celelalte loturi stadiul de execuţie este de peste 70%. Podurile Dunărene sunt în fază finală. Mai e nevoie de mici corecții și reparații.
Citiți și: Răzvan Cuc, la conferința Capital: Un proiect vital e inelul zero al Bucureștiului
– Acestea sunt proiecte din POIM fazate, pe care ne-am asumat să le încheiem în acest an, pentru a ne concentra pe noile proiecte. Am reușit să finalizăm licitațiile de modernizare Radna – Simeria. Ieri am semnat raportul pentru secțiunea 2D. Vom începe în curând discuțiile pentru semnarea contractului. Am finalizat sețiunea 2A. Am finalizat Gura Sada – Simeria. Și mai avem tronsonul 2C pe care îl vom finaliza până în 15 aprilie. A fost o experiență amară. Început sub auspiciile unei dorințe de modernizare. A fost contestat și răscontestat. S-a dus o luptă de către firme de construcții serioase pe care eu nu am înțeles-o. Încă mai continuă prin procese și contestații pe la CCR. S-a depășit cadrul normal de lucru. Până la urmă mă bucur că am finalizat această procedură. Tehnic nu au fost probleme, dar ne-a costat 3 ani de dezvoltare. Dacă vom continua tot așa nu e bine.
– Am lansat procedura pe tronsonul Brașov-Sighișoara, cu două secțiuni, și am intrat într-o procedură de contestație. Am câștigat și am demonstrat că proiectul tehnic poate fi implementat. Pe același tronson avem pregătită documentația și pe tronsonul din mijloc. E cireașa de pe tort.
– Avem două tuneluri alăturate de 13,5 km. Nu avem construcții de acest fel în România și va fi o provocare și pentru noi și pentru constructori. Cu acest tronson închidem coridorul IV. Avem și finanțare pentru aceste lucrări. Avem la dispoziție circa 3 mld. Euro pentru aceste proiecte.
– Proiecte sunt multe, necesitățile sunt multe, cu multe decalaje față de UE.
Citiți și: Drumurile și autostrăzile au înghițit 10 miliarde de euro
– Ne-am gândit la un proiect de modernizare în jurul podului Constanța. Vrem să facem un studiu coerent care să permită o dezvoltare a capacității podului Constanța. Acum nu mai este bine adaptată cererilor.
– Nu am uitat Moldova. Pregătim un studiu de fezabilitate pe legătura București-Focșani, Adjud, Iași, fostul coridor 9. Rămâne o prioritate. Avem nevoie de finanțare. Nu e suficientă la acest moment.
– Nu sunt mulțumit de modul de implementare al proiectelor. Din păcate, de-a lungul timpului, s-a constatat o deprofesionalizare a construcției de căi feroviare. Noi încercăm să preluăm o parte din aceste servicii și vom începe să ne consolidăm propria proiectare. Am lansat studiul de fezabilitate București – Otopeni și nu a venit nimeni la licitație. Înseamnă pași pierduți în implementare. Vrem să ne dezvoltăm pe partea de proiectare. Am preluat 1.500 de oameni de la SIMC (secţii de întreţinere mecanizată a căii ferate), intenția este să profesionalizăm această resursă ca unitate de intervenție pentru proiecte de mică anvergură.