Marius Dănuţ Caraşol, fost şef al companiei Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer pentru a ocupa postul de vârful companiei, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals.

A fost astfel menţinută sentinţa dată în februarie 2020 de Judecătoria Sectorului 1, Curtea de Apel Bucureşti respingând apelurile înainte de procurori şi Transelectrica.

Potrivit deciziei luată de prima instanţă, Marius Caraşol trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Clinceni sau la Postul de Poliţie Clinceni, pe o perioadă de 120 de zile.

Judecătorii au respins acţiunea civilă formulată de Transelectrica SA, ca rămasă fără obiect, după ce Caraşol a achitat prejudiciul de 460.000 de lei.

Marius Caraşol a prezentat o diplomă falsă de absolvire a Universităţii Politehnice din Bucureşti

În decembrie 2019, Marius Dănuţ Caraşol a fost trimis în judecată pentru uz de fals şi înşelăciune, în legătură cu diploma de inginer depusă la cererea de angajare la companiile General Electro Proexim şi Transelectrica. Procurorii au arătat că acesta a utilizat acte false, şi anume documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entităţi economice.

Marius Caraşol a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce ar fi absolvit în anul 2005 Universitatea Politehnica Bucureşti. Diploma s-a dovedit însă a fi falsă.

Potrivit Edupedu.ro, Caraşol ar fi urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit.

Marius Caraşol a fost revocat în luna septembrie 2019 din funcţiile de preşedinte al Transelectrica şi poziţia de membru al directoratului companiei.