Marius Morra, cofondatorul TOKERO, cea mai mare platformă de crypto exchange din România, s-a căsătorit în Maldive
După ce a cerut-o de soție pe iubita sa, Adriana Maria, în urmă cu 4 luni la Paris, primele zile ale anului i-a găsit pe amândoi pe o superbă plajă din Maldive unde și-au unit destinele într-o ceremonie cu totul specială. Și foarte puțin planificată.
„Programasem deja vacanța în Maldive și în decembrie, înainte să plecăm, discutam despre ce frumos ar fi să facem nunta pe plajă. Ne-a plăcut foarte tare ideea și ne-am dat seama că se poate realiza foarte simplu. A fost nevoie doar de vestimentație albă și de o discuție scurtă cu reprezentanții resortuluidin Sun Island, care s-au ocupat de tot. Nu ne-am pregătit foarte mult și cred că am conștientizat cu adevărat în timpul evenimentului și la finalul acestuia, când am devenit amândoi foarte emoționați. Ne bucurăm foarte mult că am făcut acest lucru și că alături de noi a fost și Sabin Simionescu, asociatul meu”, declară Marius Morra.
Acesta povestește că mai multe pregătiri a făcut pentru cererea în căsătorie, mai ales că, după cum spune chiar el, „am știut de la începutul relației că îmi doresc să petrec restul vieții alături de Adriana. Avem o chimie foarte bună, ne completăm foarte mult și ne înțelegem extraordinar de bine.” Așa că și-a dorit ca momentul în care îi oferă inelul să fie unul deosebit și să o ia prin surprindere. Dacă în privința inelului totul a decurs foarte repede și, cu ajutorul unei prietene, l-a găsit pe cel „perfect, simplu, elegant și frumos”, momentul cererii a fost îndelung planificat, cu câteva luni înainte, și cu mult mai multe emoții. Prima dată, Marius a călătorit în iulie 2022 cu inelul până în Zakynthos, însă nu a găsit niciun loc și moment potrivite pentru o astfel de cerere.
Marius Morra a cerut-o în căsătorie pe soția sa în Paris
Două luni mai târziu, inelul a fost împachetat și în bagajul pentru un city break în capitala Franței.
„În septembrie 2022 am plecat într-o scurtă vacanță la Paris și nu mai știam cum să ascund inelul, că nu aveam multe lucruri, ca să nu îl găsească. În plus, îmi doream ca momentul special să aibă loc în Turnul Eiffel și am avut ceva peripeții la intrare, cu controlul de securitate. Speram să nu fiu deconspirat. Însă am ajuns cu bine sus, unde am găsit un loc foarte potrivit și când ea era cu spatele, admirând panorama, am dat cuiva telefonul să filmeze. M-am așezat într-un genunchi, cu inelul în mână, și după ce a zis <da> și ne-am îmbrățișat, de fericire și de emoție am realizat că încă nu îi pusesem inelul pe deget. A fost amuzant la final, mai ales când a aflat și toată povestea”.
Marius și Adriana s-au cunoscut în primul an de pandemie și au început să vorbească inițial pe Facebook. În primele trei luni de relație cei doi au făcut naveta București – Sibiu unde Adriana locuia și lucra într-un un cabinet de stomatologie. Ulterior, ea s-a mutat în București. Aceasta nu a fost singura schimbare pentru ea, pentru că, după cum povestește Marius, Adriana a făcut cursuri pentru a învăța mai multe despre businessul dezvoltat de Marius și, în prezent, lucrează și ea în domeniul crypto, la TOKERO. Astfel, cei doi fac o echipă foarte bună atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Pentru acest an, ei își propun să organizeze nunta și în România, pentru a sărbători și împreună cu familia și prietenii, însă nu au stabilit data. „Încă nu am făcut planul, dar ne dorim să îi avem pe toți ai noștri aproape la eveniment. 2022 a fost un an aglomerat și 2023 se anunță la fel, mai ales că, și din punct de vedere al businessului ne dorim să creștem, atât intern, cât și internațional, să ne dezvoltăm pe piața crypto din Franța, Italia și Spania.”