Marius Opran: 1,5 milioane de şomeri până la finalul acestui an

Preşedintele executiv al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Marius Opran, estimează că, în mai puţin de 8 luni, numărul actual al şomerilor se va tripla. Marius Opran afirmă că direcţionarea banilor de la alte ministere către fondul de şomaj nu reprezintă o alternativă viabilă în faţa crizei. „S-a mai câştigat puţin timp, dar, în toamna acestui an, Guvernul nu va avea posibilitatea să ia din bugetele altor ministere să le direcţioneze către

Preşedintele executiv al Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Marius Opran, estimează că, în mai puţin de 8 luni, numărul actual al şomerilor se va tripla.

Marius Opran afirmă că direcţionarea banilor de la alte ministere către fondul de şomaj nu reprezintă o alternativă viabilă în faţa crizei. „S-a mai câştigat puţin timp, dar, în toamna acestui an, Guvernul nu va avea posibilitatea să ia din bugetele altor ministere să le direcţioneze către fondul de ajutor de şomaj de la Ministerul Muncii, fiindcă ar însemna practic închiderea ministerelor respective. Problema cu împrumutul de la FMI va rezolva, dar parţial, şi pe o perioadă foarte scurtă, situaţia şomajului”, a explicat Marius Opran, adăugând că, din cauza creşterii accelerate a numărului disponibilizaţilor, Guvernul va ajunge în incapacitatea de a plăti indemnizaţiile de şomaj.

Prima măsură: absorbţia şomerilor

„Planul de acţiune pentru reducerea efectelor crizei globale asupra economiei naţionale”, prezentat de Marius Opran, care este şi membru în Biroul Executiv al Comitetului Economic şi Social European (EESC), pune accent pe managementul crizelor. „Conform practicilor internaţionale, combaterea crizelor se efectuează în baza teoriei celor trei inele. Pe inelul trei trebuie să iei măsuri de contracarare a efectelor negative, încercând să distrugi acele fenomene care sunt tipice crizei şi prin care ea se manifestă. În cazul crizei economice actuale, fenomenul tipic este creşterea ratei şomajului”, a declarat, pentru Capital.ro, Marius Opran. Prin urmare, prima şi cea mai importantă măsură constă în absorbţia şomerilor.