Economia României ar putea fi prima care iese din criza europeană cu o creştere economică puternică, apreciază preşedintele executiv al companiei de investiţii Franklin Templeton Emerging Markets, Mark Mobius, opinie împărtăşită şi de managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.
"România a luat deja medicamentul amar aplicat de FMI şi este, din acest motiv, bine poziţionată pentru accelerarea creşterii economice în anii următori. Bineînţeles, 2012 încă poate să fie un an dificil, din cauza problemelor din zona euro, dar odată ce aceste probleme se ameliorează, economia României ar putea să fie prima care iese din criza europeană cu o creştere economică puternică. Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană sunt încă nevoite să aplice măsurile dificile pe care România le-a luat deja", au afirmat miercuri, într-un comunicat comun remis Agerpres, cei doi oficiali ai companiei care administrează Fondul Proprietatea.
Acest aspect a fost deja recunoscut de agenţiile de rating, Fitch promovând anul trecut România de la ‘BB+’ la ‘BBB-‘, în timp ce multe dintre ţările Uniunii Europene au fost retrogradate puternic.
În opinia celor doi reprezentanţi ai Franklin Templeton, factorii care pot determina creşterea PIB în 2012 ar fi vânzările cu amănuntul (se află momentan la un nivel scăzut, cu 20% sub vârful atins în decembrie 2008) şi proiectele importante de infrastructură (aproximativ 10 miliarde de euro, valoarea totală a obiectivelor de investiţii cu termen de finalizare începând cu 2012, potrivit informaţiilor publicate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii). Acestea ar trebui să vină în contrapartida unei posibile diminuări a contribuţiei exporturilor. Per total, pe baza prognozelor Guvernului şi ale FMI, nivelul PIB ar trebui să crească în 2012 cu 1,75%-2,25%.