România a înregistrat progrese pe mai multe fronturi şi nu este o mare surpriză pentru noi să vedem că ţara a evoluat din punctul de vedere al competitivităţii globale, afirmă, într-o postare pe blogul său, dr. Mark Mobius, preşedintele executiv al companiei americane Franklin Templeton Investments (administratorul Fondului Proprietatea), referitoare la clasamentul global al competitivităţii realizat de World Economic Forum.
'România a rezistat crizei datoriilor suverane care a lovit Zona Euro cu câţiva ani în urmă, precum şi mai recentelor tensiuni dintre Ucraina, Rusia şi Occident. În primul trimestru din 2014, PIB-ul României a crescut cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, România devenind una dintre economiile cu cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană (UE). Deşi cifrele de creştere din al doilea trimestru 2014 au fost uşor mai scăzute, la 1,4%, creşterea economică din România a depăşit-o pe cea a UE la distanţă mare. Cererea internă a susţinut acest puseu de creştere, iar o majorare a salariului minim în luna ianuarie a jucat un rol în stimularea consumului', menţionează Mark Mobius.
În opinia sa, îndeplinirea cerinţelor Fondului Monetar International (FMI) de către România în ultimii ani a fost benefică şi a adus stabilitate finanţelor publice.
'Vedem, de asemenea, unele evoluţii pozitive în România în general; rata şomajului şi ratele dobânzilor sunt în prezent la niveluri scăzute, iar venitul disponibil este în creştere. Acestea fiind spuse, progresul a fost lent, iar consumul local a fost foarte scăzut din 2008 şi abia acum începe să-şi revină. România a făcut paşi mari înainte, dar credem că încă mai are mult până să devină chiar mai competitivă la nivel global. Oamenii nu au cheltuit efectiv, aşa încât credem că cererea internă ar putea reprezenta următorul motor de creştere al României, pe lângă creşterea producţiei industriale şi a exporturilor', a afirmat preşedintele executiv al companiei Franklin Templeton Investments.
Mobius menţionează că Franklin Templeton administrează cel mai mare fond de investiţii din ţară, Fondul Proprietatea, investind într-o mare varietate de industrii româneşti. Acest fond a fost stabilit pentru a-i compensa pe cei care şi-au pierdut proprietăţile în timpul perioadei comuniste.
'Acţiuni ale unei game largi de companii de stat au fost injectate în fond. A fost sarcina noastră să ajutăm la aducerea acelor companii pe profit colaborând cu managementul lor şi guvern să iniţieze reforme conforme cu o economie de piaţă. Când am preluat administrarea în septembrie 2010, am acţionat în primul rând pentru a obţine listarea fondului pe Bursa de Valori Bucureşti, făcându-l cel mai mare fond listat pe acea bursă. Ca investitori în România, acordăm o mare atenţie implementării unor standarde potrivite de guvernanţă corporativă şi credem că este esenţial pentru companiile de stat să devină mai competitive şi mai profitabile. Guvernul României are în vedere, de asemenea, vânzarea mai multor acţiuni in companii controlate de stat, fapt pe care îl apreciem ca pozitiv. Am observat că buna guvernanţă corporativă conduce, de obicei, la performanţă în piaţă, şi ar trebui să fie în beneficiul acţionarilor şi al ţării', a mai spus Mark Mobius.
Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) a lansat recent prezentarea anuală 'Raportul asupra competitivităţii globale' care detaliază punctele forte şi cele slabe în cazul a 144 ţări, în multitudinea de factori incluzând educaţia, infrastructura, sănătatea şi tehnologia. AGERPRES