Nestlé, una dintre cele mai valoroase companii din Europa după capitalizarea de piață, a organizat o conferință în care a anunțat un nou plan pentru a combate munca minorilor din plantațiile de cacao. Compania va investi în acest program aproximativ 1,25 miliarde de euro (1,3 miliarde de coroane elvețiene).
Planul principal al Nestlé este de a descuraja folosirea copiilor în munca de pe plantațiile de cacao. Prima țară în care se va implementa acest program este Côte d’Ivoire, un stat din vestul Africii, cel mai mare producător de cacao la nivel mondial. Mark Schneider, CEO-ul Nestlé, a transmis că pentru companie lucrează indirect aproximativ 500.000 de fermieri.
Principala problemă cu care fermierii de cacao se confruntă ține de veniturile foarte mici ce-i obligă să folosească și forța propriilor copii pe plantații. Veniturile medii ale unei familii care lucrează în industria de cacao sunt de 6.300 de franci pe an, aproximativ 30.000 lei. Majoritatea cheltuielilor unei familii din Côte d’Ivoire sunt alocate: casei 11%, educației și sănătății 36% și 48% alimente. O familie în Côte d’Ivoire are în medie 3,8 adulți și 3 copii, iar media suprafeței cultivate este de 3,5 hectare.
Planul Nestle este de a acorda avantaje financiare fermierilor care respectă anumite măsuri impuse de companie. Spre exemplu, o familie va putea câștiga cu până la 500 de coroane elvețiene (20-25% din cât câștigă un fermier într-un an) în plus pe an dacă: își înscriu copiii la școală, adoptă practici agricole moderne (cu scopul de a le crește producția de cacao), adoptă activități agroforestiere (plantarea de copaci și pomi fructiferi) și dacă plantează o altă recoltă pe terenurile agricole sau se apucă de creșterea animalelor (încurajarea fermierilor de a avea alte tipuri de venituri).
1,3 miliarde de coroane elvețiene pentru fermierii de cacao
Deci o familie de fermieri de cacao va putea accesa o finanțare de 500 de coroane elvețiene în primii 2 ani de la începutul programului, iar după, câte 250 de coroane anual.
Aceste stimulente care vor fi acordate direct de către companie în conturile fermierilor. Proiectul o să fie destinat în prima fază pentru 1.000 de familii de fermieri din Côte d’Ivoire, după o să crească la 10.000 de familii, ca ulterior să fie scalat, în 2024, atât în Ghana cât și în alte state de pe glob. Obiectivul Nestlé este de a ajuta aproximativ 160.000 de familii până în 2030. Impactul dorit este de a ține copiii fermierilor în școală, de a le genera fermierilor noi venituri și de a le crește, totodată, producția.
„Scopul nostru este de a avea un impact suplimentar tangibil, pozitiv asupra unui număr tot mai mare de familii care cultivă cacao, în special în zonele în care sărăcia este larg răspândită și resursele sunt limitate, și de a contribui la eliminarea decalajului de venituri cu care se confruntă în timp”, a declarat Mark Schneider, CEO Nestlé.