Astfel, Mark Thompson îl înlocuieşte în poziţia de CEO al CNN pe Chris Licht. Acesta din urmă a fost contestat pe plan intern şi forţat să demisioneze în luna iunie, la doar un an după numirea sa în funcţie.
Decizia a fost luată pe fondul scăderilor de audienţă şi după o polemică stârnită de o emisiune considerată prea favorabilă faţă de fostul preşedinte american Donald Trump, conform AFP.
Mark Thompson este noul CEO al CNN
Potrivit sursei menționate, Mark Thompson va avea misiunea delicată de a relansa audienţele CNN. Acestea au fost depăşite de cele ale posturilor rivale Fox News şi MSNBC, în timpul alegerilor primare din SUA. Totodată, au fost depășite în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2024.
AFP notează că alegerile se anunţă una extrem de intensă odată cu viitoarele procese intentate lui Donald Trump.
„Mark este un adevărat inovator care a transformat pentru a le duce în era digitală două dintre cele mai respectate instituţii jurnalistice din lume”, a declarat CEO-ul grupului Warner Bros. Discovery, David Zaslav.
Acesta a salutat și „o forţă extraordinară pentru CNN şi jurnalism în această perioadă crucială”.
„Lumea are nevoie mai mult ca niciodată de informaţii fiabile şi precise, iar noi n-am avut niciodată în trecut atât de multe mijloace pentru a răspunde acestei nevoi în ţara noastră şi în străinătate”, a declarat Mark Thompson.
Mark Thompson îşi va prelua funcţia în data de 9 octombrie
Acesta îşi va prelua funcţia în data de 9 octombrie. Director general al BBC din 2004 până în 2012, a devenit apoi CEO-ul The New York Times în 2012-2020. Era o perioadă în care prestigiosul cotidian american s-a transformat cu succes pentru a se adapta la era digitală şi pentru a-şi creşte numărul de abonaţi.
Deja aflat în pierdere de viteză după era Trump, CNN a trebuit să îl concedieze la sfârşitul anului 2021 pe unul dintre prezentatorii săi vedetă, Chris Cuomo. Acesta l-a ajutat pe fratele lui, Andrew Cuomo, fost guvernator al statului New York, să combată acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva sa.
Directorul emblematic al postului, Jeff Zucker, a trebuit să demisioneze în februarie 2022 după dezvăluirile despre relaţia lui secretă cu o colegă. Una dintre primele misiuni ale lui Mark Thompson va fi aceea de a coordona lansarea serviciului online CNN Max.
Serviciul va deveni disponibil începând din 27 septembrie pe platforma Max, fosta HBO Max. Astfel, va marca intrarea în epoca streamingului pentru celebrul post de televiziune.
Un precedent proiect de serviciu de streaming cu plată, CNN+, a fost abandonat după pierderi financiare. Decizia a fost luată atunci la doar câteva săptămâni după lansarea sa.