După ce anul 2018 a fost unul extrem de încărcat pentru Facebook și implicit pentru Mark Zuckerberg, mai ales că rețeau socială s-a aflat în mijlocul unor mari scandaluri, care au avut o miză politică uriașă, fondatorul Facebook a făcut câteva precizări legate de compania pe care o conduce.
Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a anunţat că intenţionează să îşi păstreze poziţia de preşedinte al companiei şi să colaboreze cu COO-ul, Sherly Sandberg „pentru mai multe decade”, scrie Politico, potrivit Adevărul.ro
„Nu este acesta planul. Cu siguranţă nu mă gândesc că ar avea sens acest lucru”, a declarat Mark Zuckerberg, pentru CNN, atunci când a fost despre retragerea sa din consiliul de administraţie al companiei.
Aceste clarificări au fost făcute în primul interviu dat de Zuckerberg după ce cei de la New York Times au informat despre legăturile dintre Facebook şi firma de comunicaţii Definers Public Affairs, care a căutat să conecteze criticii companiei de omul de afaceri George Soros pentru a-i discredita.
De asemenea, Zuckerberg a făcut precizări și despre plecarea lui Sandberg din companie: „Da, Sheryl este o parte importantă a acestei companii. Sper că vom lucra împreună timp de mai mulţi zeci de ani”. Zuckerberg a negat că ar fi ştiut dinainte că Facebook a angajat firma Definers, el susţinând că a aflat de această relaţie din articolul din New York Times.
Zuckerberg a contestat informaţiile din NY Times conform cărora decizia angajaţilor Facebook de a înlătura o postare a preşedintelui Donald Trump din 2015 a fost afectată de posibilitatea unor reacţii negative din tabăra conservatoare. „Cu siguranţă acest lucru nu a făcut parte din conversaţia pe care eu am avut-o”, a declarat el.
Fondatorul Facebook a mai adăugat că el consideră că este important ca utilizatorii să vadă ce spun liderii politici, motiv pentru care declaraţiile lor sunt deseori tratate cu prioritate.