Şeful Facebook, Mark Zuckerberg, este unul dintre utilizatorii Signal. Cel mai probabil acesta nu a renunţat, încă, la WhatsApp, informează news.ro. Hack-ul Facebook reieşit recent la iveală, prin care au fost expuse datele a peste jumătate de miliard de utilizatori, a scos la iveală o altă informaţie interesantă: Mark Zuckerberg are cont de Signal.
Contul de Signal al lui Mark Zuckerberg a fost aflat după ce chiar datele CEO-ului Facebook au fost descoperite printre cele postate recent pe un forum de hacking. S-a aflat foarte simplu, la o simplă căutare după numărul de telefon.
Imediat au apărut glumele pe această temă care au și invadat deja reţele sociale. Cu toate acestea, faptul că Zuckerberg are cont de Signal nu ar trebui să reprezinte ceva foarte ieşit din comun. În viziunea multora, este normal ca şeful Facebook să verifice concurența. El poate astfel să vadă cum funcţionează produsele concurente. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că Facebook a înregistrat o creștere şi în baza copierii concurenţei.
Răspunsul în favoarea lui Zuckerberg
Facebook spune că incidentul recent nu a survenit unui hack propriu-zis. Atacatorul s-ar fi folosit de o vulnerabilitate a funcţiei de importare a contactelor, vulnerabilitate care ar fi fost rezolvată în august 2019.
Chiar şi aşa, cele 533 de milioane de înregistrări, care acoperă utilizatori din 106 ţări şi includ de la numere de telefon şi email-uri, la adrese personale, reprezintă un set nou de date, care nu se suprapune cu niciunul din numeroasele seturi vechi, obţinute pe baza altor probleme ale reţelei sociale.
În luna ianuarie, WhatsApp primea o lovitură dură. Noua aplicație Signal înregistra creșteri spectaculoase ale instalărilor zilnice. Tot mai mulți ulizitatori WhatsApp renunțau la aplicație în favoarea Signal. Numărul noilor utilizatori care instalează aplicaţia gratuită de mesagerie instantanee Signal în fiecare zi este pe cale să depăşească pragul de 1 milion. Acest lucru se petrecea în urma publicării unui update al acestui serviciu de mesagerie online deţinut de Facebook în ceea ce priveşte politica sa de confidenţialitate.