Scandalul din Parlamentul European care implică Qatarul se pare că se extinde. Și Marocul ar fi implicat, după cum ar arăta documentele anchetei care au ajuns în presă. Mai exact, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri ar fi primit mită atât din partea Qatarului, cât și a Marocului.
În afară de Qatar, şi Marocul este implicat în scandalul de corupţie care afectează Parlamentul European (PE), potrivit documentelor anchetei la care săptămânalul german Der Spiegel afirmă că a avut acces, transmite EFE.
În conformitate cu informaţiile publicate marţi de Der Spiegel în ediţia sa digitală, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri este acuzat că ar fi primit mită atât din partea Qatarului, cât şi a Marocului, în schimbul influenţării deciziilor politice în Parlamentul European.
Marocul ar fi implicat în scandalul de corupţie din PE
Potrivit anchetatorilor belgieni, două rude ale lui Panzeri l-au ajutat pe fostul eurodeputat social-democrat să transporte „cadouri” pe care ambasadorul Rabatului le înmâna acestora într-o ţară din Europa de est neidentificată.
Panzeri, reţinut săptămâna trecută împreună cu fosta vicepreşedintă a legislativului european, Eva Kaili, cu partenerul de viaţă al acesteia şi cu o a patra persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică, a menţinut legături cu Marocul în perioada în care a fost eurodeputat, între 2004 şi 2019.
Conform relatării din Der Spiegel, în acei ani Panzeri a fost membru al Subcomisiei pentru drepturile omului din legislativul european (DROI) şi al delegaţiei responsabile cu relaţiile cu statele din regiunea Maghreb.
Fostul eurodeputat social-democrat era totodată fondatorul şi preşedintele organizaţiei pentru drepturile omului „Fight Impunity”, din care făcea parte şi Francesco Giorgi, partenerul de viaţă al Evei Kaili.
După cum au confirmat marţi pentru EFE surse din procuratura federală belgiană, la domiciliile lui Kaili şi lui Panzeri au fost descoperiţi peste un milion şi jumătate de euro cash.
Eurodeputata elenă, demisă din funcția de vicepreşedinte al PE
Parlamentul European a demis-o marţi pe eurodeputata elenă Eva Kaili din funcţia de vicepreşedinte, după inculparea sa, alături de alte persoane, în cazul de presupusă corupţie în care este implicat Qatarul.
Decizia a fost aprobată aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară – 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri. Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.
Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar.
„Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar”, a declarat presei elene avocatul Michalis Dimitrakopoulos. Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, avocatul a spus: „Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi”.