În ficţiunea sistemului financiar cu „bănci solide“, creditele neperformante – 22,26% din totalul împrumuturilor pe vârful din martie 2014 – reprezintă cifre seci. În realitatea nemijlocită, pentru datornicii cu apa la gât şi familiile lor sunt adevărate drame. Sute de mii dintre aceştia sunt cu recuperatorii de creanţe la uşă după ce băncile au aruncat către astfel de firme contractele semnate în timpul umflării balonului creditului, la jumătatea deceniului trecut. Este mizeria financiară pe care deopotrivă colectori şi împrumutaţi încearcă să o proceseze în urma instituţiilor de credit. Cu durere!

L-am întrebat pe unul dintre aceşti datornici cu ce gând se îndreaptă către banca de la care a luat creditul şi care l-a înstrăinat unei firme de recuperare. „Un gând de mare drag. Mi-au tras o ţeapă originală. E cea mai mare ţeapă pe care puteam s-o iau“, ne răspunde într-o suflare.

Credite de zeci de miliarde lei scoase pe făraş din bilanţurile băncilor

Românii sunt cu sutele de mii în ipostaza lui. De fapt, piaţa de procesare a acestui credit deteriorat, basculat de bănci, a urcat la 40 miliarde lei, ne-a spus Thomas Ignaczak, director general al KRUK România, cea mai mare firmă de profil care operează în această piaţă. Polonez ca şi firma-mamă pe care o reprezintă, el este de patru ani în România şi oarecum se consideră unul dintre ai noştri, ne asigură Daniela Dochia, specialist pe comunicare în cadrul companiei. „Ştie chiar şi româneşte“, ne-a mai spus ea.

În răstimpul directoratului său firma şi-a dublat afacerile. După cumpărarea la începutul acestui an a unui portofoliu de credite de la Piraeus Bank de 800 milioane lei, KRUK a ajuns să administreze în România creanţe în valoare de 8,3 miliarde lei, faţă de numai 4 miliarde lei în anul 2011.

Nu trebuie să supraestimăm meritul lui Ignaczak: este pur şi simplu foarte mult gunoi lăsat în urmă de creditarea bancară. Este valabil pentru toată Europa Centrală şi de Est unde compania este prezentă. Conform portalului Bursei de la Varşovia, acţiunile cu simbolul KRU au urcat cu 300% în ultimii doi ani pe un maxim marginal sub 170 de zloţi pe unitate, faţă de valorile de 43-44 zloţi/acţiune la care se tranzacţiona în perioada 2011-2013.

Piaţa rămâne în creştere, doar că îşi schimbă compoziţia, ne spune directorul KRUK. După ani de răbdare, băncile pur şi simplu încep să se lepede şi de o serie importantă de portofolii de credite corporative, fenomen însoţit şi de intrarea în piaţă a unor fonduri de investiţii străine specializate pe achiziţia de credit deteriorat.

KRUK a cumpărat o parte a acestui stoc pus în vânzare, dar rămâne axată pe segmentul persoanelor fizice. Din cele 910.000 de creanţe pe care erau titulari în primul trimestru al acestui an, 96% erau ale românilor de rând, reprezentând o valoare nominală de 6,4 miliarde lei, faţă de totalul portofoliului de 7,5 miliarde lei.

„Să mă lase în pace cu telefoanele că mă termină de cap!“

Vasile este unul dintre cei 147.392 de clienţi ai KRUK din zona Moldovei. A sucombat pe creditul său contractat în urmă cu aproape zece ani de la BCR şi acum este cu recuperatorii nu chiar la uşă, dar la tefefon. Nu ştim exact ce i se spune de la celălalt capăt al firului, însă este exasperat: „Măcar să mă lase în pace cu telefoanele că mă termină de cap!“ Nemulţumirea sa principală: presiunea creditorilor s-a transferat către familie. Soţia şi soacra sunt foarte stresate că ceva rău se poate întâmpla. Cel mai rău ar fi să piardă apartamentul, spun ele, deşi împrumutul nu era girat cu ipotecă.

În proporţie covârşitoare, pe piaţa colectării din România creditele sunt negarantate, ne spune Ignaczak. În Polonia este diferit, dar aici băncile s-au despărţit mai greu de creditele având la bază o ipotecă, abia în ultimul timp au început să mai vândă din creanţe.

În micro, ca şi în macro: creditul a crăpat odată cu balonul imobiliar

„Nu au cum să îmi ia casa. Nu am nimic pe numele meu, le-am şi spus“, este sigur Vasile care a plătit către KRUK şi mai vrea să plătească atât timp cât rata este suportabilă. Vrea însă o tăiere de datorie pentru ca împrumutul să nu se extindă chiar şi dincolo de scadenţa iniţială, 2016. Este povara de care şi-a propus să scape şi pentru care şi acum regretă că şi-a făcut de lucru cu banca.

Cum a ajuns însă omul nostru să  dea cu datoria în gard? Creditul a fost de 30.000 de lei, cu o maturitate de zece ani, contractat pentru reparaţii în apartament. Nu a făcut nimic excentric, spune el. Doar a înlocuit cablurile electrice, a amenajat baia şi bucătăria, a făcut izolarea termică. „Numai termopanele m-au costat 10.000 de lei; restul a mers pe ciment şi la muncitori.“

A vrut un credit în lei şi cu dobândă fixă. Ce spune el că nu i-ar fi zis ofiţerul de credit de la BCR a fost faptul că dobânda era fixă doar pentru o perioadă promoţională de şase luni. Era posibil aşa ceva?, l-am întrebat pe reprezentantul unei organizaţii care apără drepturile cosumatorilor. Răspunsul este afirmativ: „Nimeni nu spunea nimănui nimic. Lumea venea cu încredere la bănci, însă în 2006 era jungla junglelor.“ Erau, într-adevăr, credite „desenate special să păcălească“ având o perioadă de graţie în care exista o dobândă introductorie, după care aceasta „bubuia“, nefiind măcar legată la indici de piaţă, ci de-a dreptul „scoasă din stomac“, ne-a mai spus persoana implicată într-o serie de demersuri din partea datornicilor.

I s-a întâmplat lui Vasile. Rata sa de 300 de lei a sărit la 340 de lei, apoi la 400 de lei. Având activitate într-un domeniu conex construcţiilor, spargerea bulei imobiliare l-a prins pe picior greşit. La firma unde lucra, salariul i-a fost tăiat cu 25%; apoi s-a mai aplicat încă o scădere de 25% inclusiv din suma rămasă. Finalmente, a pierdut complet slujba într-un răstimp în care a încetat să mai primească şi lucrări de subcontractare de la firma tatălui său. Chiar şi dacă nu ar fi avut o asemenea cădere drastică a veniturilor într-un timp aşa de scurt, oricum ar fi sucombat pe credit, afirmă el. Motivul? Rata lunară i-a explodat la peste 800 de lei în 2008. A sistat plăţile pentru că nu mai era nimic de apărat, iar la aceasta a contribuit şi sentimentul de a fi fost înşelat de bancă. Are conştiinţa că nu este singurul. „Nu ai idee pe câţi a sărăcit BCR-ul…“, îmi spune.

Hazard moral deplin: cei care fug de responsabilitatea datoriei ies în câştig

A doua parte a calvarului începe odată ce creditul ajunge la firma de recuperare de creanţe. Şeful KRUK ne spune însă că pentru debitor ar trebui să fie o veste bună: împrumutul împotmolit în relaţia cu banca ajunge acum la cineva care poate găsi o soluţie. Strategia găsirii „ratei convenabile“ este adoptată imediat, iar datornicul poate începe plăţile. De cele mai multe ori se convine asupra unui stoc al sumei de returnat şi a unui cuantum lunar, fără ca firma de recuperare să mai calculeze dobânzi. Restructurarea survine instantaneu. „Este greu să aştepţi de la cineva care nu a avut şansă în relaţia cu banca să plătească totul“, a declarat Ignaczak.

Vasile, care se apropie de 40 de ani, susţine că în cazul său KRUK, noul proprietar al creanţei, i-a cerut suma integral, cu tot cu penalităţi. „Mi-au zis nişte sume că era să leşin. Eu nici nu împrumutasem atât“, ne-a declarat el indicând că era vorba despre 80.000 de lei pentru creditul său de 30.000 de lei şi din care deja apucase să achite către BCR. Iniţial i-au spus că trebuie să recupereze tot pentru că achiziţia contractului său s-ar fi făcut chiar la valoarea nominală, incluzând şi dobânzi. El ştie că în piaţa creditelor negarantate ei cumpără cu discount de aproximativ 10% şi nu înţelege de ce vin cu o minciună. „Nu este o schemă de escrocare?!“, se întreabă el.

Reprezentantul organizaţiei de apărare a drepturilor consumatorilor cu care am vorbit afirmă că, paradoxal, câştig de cauză au cei care taie orice legături cu firma de colectare. Prin contrast, cei care apucă să semneze cu ei ceva sau chiar să facă plăţi, rămân legaţi şi sunt şicanaţi pentru a plăti până la ultimul bănuţ. „Se poartă urât cu ei, îi ameninţă, li se cere din ce în ce mai mult“, spune el. Recomandarea sa este simplă: omul să nu răspundă deloc şi să aştepte prescrierea datoriei în cinci ani. Obiectăm că, dacă s-ar ajunge la repudieri unilaterale de datorii, aceasta ar distruge societatea şi orice urmă de încredere, instituindu-se hazardul moral. Interlocutorul nostru este de neclintit şi ne spune că nu ţinem cont de contextul legăturilor vinovate dintre bănci şi recuperatorii de creanţe: „Judeci dintr-o perspectivă a corectitudinii; aici sunt, însă, nişte escroci aliaţi cu alţi escroci împotriva oamenilor simpli.“

Cine sunt recuperatorii?

„Oamenii vor să plătească“ – spune Ignaczak – „doar că nu au de unde“. Vasile este printre cei care vrea să se achite de obligaţii. De fapt, a plătit până acum mai mult decât cei 30.000 împrumutaţi. Dincolo de ce a dat pentru BCR, a făcut două plăţi de câte 10.000 de lei cu bani de la soacra sa, fapt pentru care KRUK i-a şi acordat o perioadă de graţie până la începutul acestui an. Au revenit cu telefoane dese. Au convenit pentru o rată de 250 de lei pentru şase luni. De la 1 iulie a.c. îi cer câte 500 de lei. „Le-am spus că nu o să le dau. Şi nu o să le dau! Pentru că nu am de unde…“, ne spune Vasile. A luat opt ani lecţii de pian la şcoală şi are simţ artistic, ceea ce îi permite să observe că a luat creditul vorbind cu o doamnă parfumată cu Chanel, iar acum este sunat de oameni de cu totul altă categorie.

Şeful KRUK este contrariat de această afirmaţie, când îi povestim: „La noi 65% din personal îl reprezintă femeile şi angajatele noastre se parfumează tot cu Chanel.“ Cine sunt, însă, angajaţii KRUK? În cea mai mare parte, sunt la un call center din Târgovişte unde lucrează 200 de persoane, majoritatea tineri. Nu ne răspunde cât câştigă, dar ne confirmă că mulţi sunt studenţi la Universitatea Valahia. Firma le asigură o pregătire prealabilă pentru discuţiile cu clienţii. „Nu au niciun fel de educaţie financiară! Vorbesc foarte urât cu oamenii“, ne spune şeful asociaţiei cu care am vorbit. Vasile este şi el frustrat de discuţiile cu aceştia: „Degeaba te chinui să le explici, că ei nu înţeleg niciodată.“

„Sunt agresivi“

Care este nemulţumirea cea mai mare a lui? Faptul că este ameninţat că va fi scos în stradă. „Te executăm!“, îi zic şi chiar îi spun că la KRUK ar avea o echipă de executări silite, ceea ce, bineînţeles, directorul companiei ne-a infirmat că ar exista. „Sunt agresivi. Mă ameninţă cu ceva care nu este nici în stadiul embrionic“, zice Vasile amintind că nu pot flutura ideea executării atât timp cât el nu are un credit garantat, nu are nicio proprietate pe numele său şi nici măcar nu a fost dat în judecată.

Procese există, ne spune Ignaczak, însă nu ne-a oferit cifre în acest sens. Filosofia companiei este aceea de a ajunge la o soluţie prin bună înţelegere cu debitorii pe care îi consideră clienţi. Este şi motivul pentru care nu înţelege de ce în piaţă este vehiculată ideea că angajaţii şi-ar putea îngădui să vorbească necuviincios cu clienţii.

Codul de conduită al Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale pe care l-am primit indică foarte clar că adresările trebuie să fie politicoase. La fel şi frecvenţa contactelor este recomandată pentru nu mai mult de două telefoane pe săptămână (exceptând cazul în care este o negociere activă). „Pe mine mă sunau şi de cinci ori pe zi. Chiar şi duminică dimineaţa la ora şapte şi jumătate!“, ne spune Vasile. Este contrariat că tocmai ce a scăpat de BCR – „un fel de racheţi cu gulere albe“ – iar acum este contactat agresiv de firma de colectare. „Vor să mă ţină într-o stare de teroare ca să mă facă să fac lucruri; să îmi vând un rinichi sau să îmi trimit nevasta la produs…“, ne zice el.

Temelia noii creditări, aşezată pe un maldăr de gunoaie

Lucrurile nu sunt roze în „groapa de gunoi“ a băncilor. Înţelegem din discuţia cu Daniela Dochia că în munca ei de comunicare pentru KRUK trebuie să surmonteze o imagine despre care pare conştientă că este nefavorabilă. Încearcă inclusiv să scape de cuvântul „recuperatori“. La sediul companiei din Bucureşti vedem imagini aproape idilice privind relaţia cu clienţii. Datornicii sunt însă prea stresaţi sub povara propriilor lor împrumuturi. Deopotrivă firmele de colectare şi aceştia procesează greoi mizeria rezultată din creditarea mincinoasă şi prădătoare a deceniului trecut. Ce fac însă băncile care s-au lepădat de tot acest gunoi?! Aţi ghicit: se gândesc la un nou ciclu de creditare.