Astăzi se deschide Keukenhof Park, supranumit Gradina Europei, una dintre cele mai mari gradini florale din lume. Situat in orasul olandez Lisse, parcul are o suprafata de 32 de hectare, pe care se planteaza anual 7 milioane de bulbi de flori. Keukenhof este deschis de la mijlocul lunii Martie pana la mijlocul lui Mai, dar cel mai bun timp pentru a vedea lalelele inflorite este mijlocul lunii aprilie luna Aprilie.

Keukenhof este situat pe la jumatatea distanţei dintre Amsterdam şi Haga, într-un oraşel mic numit Lisse. Parcul este deschis în fiecare an, începând din ultima săptămână a lunii martie şi până în mai. Crearea lui a fost ideea primarului din Lisse, în 1949, care a dorit să aibă o expoziţie florală unde cultivatorii din toată Europa să poată vedea cei mai stranii hibrizi posibili. Pe o suprafaţă de 32 de hectare, înfloresc milioane de lalele.

Care este secretul supremației în domeniu a Olandei, o țară cu suprafața de cinci ori mai mică decât a României și cu o suprafață agricolă de 6-7 ori mai mică?

Olanda reprezintă centrul unei rețele internaționale de floricultură, bulbi, pomi decorativi, fructe și legume, iar holticultura din Țara Lalelor este un model de urmat la scară mondială – atât datorită piețelor unde livrează (lider de necontestat în flori, plante, bulbi si material reproductiv) cât și datorită inovațiilor în tehnologie.

Miracolul olandez în domeniu se bazează tradiție – Olanda are și o piață internă extrem de puternică, experiență și cercetare. Olanda este lider mondial al cercetării în domeniu – genomica verde, activitate care are ca scop obținerea unor randamente mai bune, a unei producții durabile și în condiții de siguranță, rezistență la boli sau schimbări ale gustului / aspectului. Principalii lideri în domeniu sunt Plant Research International și Institutul Tehnologic Top Green Genomics.

Printre cele mai spectaculoase rezultate ale cercetării olandeze în domeniu se află: serele inteligente plutitoare, platformele mobile, roboții, sistemele de iluminat, reciclarea, serele care generează mai multă energie decât consumă și contribuie, astfel, la o reducere a emisiilor de CO2. De altfel, serele olandeze sunt adevărate orașe din sticlă care se întind peste 60 de kilometri pătrați și generează aproximativ 10% din necesarul de energie din Olanda. Accentul este pus pe concepte și tehnologii care facilitează eficiența energetică și adaptabilitatea la schimbările climatice.

De asemenea, rețeaua la care are acces horticultura olandeză beneficiază de noduri logistice importante precum portul Rotterdam și aeroportul Amsterdam, care oferă acces la piața europeană – 500 de milioane de consumatori. Olandezii au creat lanțuri de aprovizionare eficiente, care permit livrarea la New York a unor flori tăiate în aceeași zi în Olanda. Au fost înființate pepiniere în Kenya, Etiopia, Costa Rica, Franța și Portugalia.

Informații floricultura din Țara Lalelelor

OLANDA

  • Suprafața: 41.000 km2
  • Lider de necontestat în flori, plante, bulbi, material reproductiv, cercetare în domeniu
  • 52% din comerțul mondial cu flori
  • Piața internă deosebit de puternică: 1,3 miliarde de flori tăiate;
  • Exporturi de flori tăiate: 630 milioane în Europa, 370 de milioane în afara Europei
  • Sectorul horticol olandez este trendsetter mondial în comerțul cu flori, tot astfel cum este campioană a cercetării și tehnologiei  în domeniul serelor

CERCETARE, INFRASTRUCTURĂ.

  • Serele olandeze (60 km2) – adevărate orașe din sticlă. Generează 10 la suta din necesarul de energie din Olanda. Accent pe concepte și tehnologii care facilitează eficiența energetică.
  • Noduri logistice importante – portul Rotterdam și aeroportul Amsterdam.
  • Lanț de aprovizionare eficient – flori livrate în New York în ziua în care au fost tăiate în Olanda
  • Pepiniere în Kenya, Etiopia, Costa Rica, Franța și Portugalia.

CIFRE

  • 5 miliarde de euro anual – exporturile olandeze de flori și plante
  • Cea mai mare bursă de flori tăiate din lume este olandeză (Aalsmeer) – 19 milioane de flori și 2 milioane de plante de la 7.000 de fermieri. În jur de 80% se vând în străinătate – 4.100 de angajați / generează vânzări de aproximativ 4 miliarde € (34,5 milioane de flori vândute zilnic).
  • Peste 40% din florile și plantele cultivate la nivel mondial sunt soiuri olandeze
  • Cel mai mare exportator mondial de semințe (1,6 miliarde de dolari în 2014)
  • Aproximativ 80% din totalul bulbilor de flori comercializați la nivel mondial provin din Olanda; majoritatea sunt lalele
  • Producție totală anuală de 8,5 miliarde bulbi de flori
  • 25.000 ha cultivate cu bulbi de flori; top: lalele, crini, zambile, narcise, gladiole, dalii și brândușe. Când înfloresc e un gigantic mosaic multicolor
  • Export de bulbi de flori – 600 de milioane de euro (SUA, cea mai importantă piață. Japonia, cea mai mare creștere a importurilor în anii 1990. China și Rusia urcă spectaculos la capitolul importuri. În Europa, vânzări stabile/lideri importuri Germania, Anglia, Franța, țările scandinave)
  • Producția anuală de bulbi de lalele: 4,32 miliarde bulbi (53%, adică 2,3 miliarde devin flori tăiate). Există numeroase piețe de flori; cele mai importante – Amsterdam și Utrecht

Știați că?

  • Ziua Națională a Lalelei – când oricine poate lua lalele gratis din Parcul Lalelelor din Amsterdam -, pică în ianuarie și inaugurează sezonul lalelelor. Sunt tăiate atunci aproximativ 200.000 lalele
  • În casele olandezilor florile proaspete sunt nelipsite și ocupă un loc special. Nu se oferă doar la ocazii, ci și de fiecare data când vizitezi pe cineva. „Olandezii se exprimă cu flori” este un slogan cu care ei se mândresc.
  • Olanda produce 4,32 miliarde de bulbi de lalea anual, 53% (2,3 miliarde) sunt comercializate ca flori tăiate. Dintre acestea, 1,3 miliarde (or 57%) se vând în Olanda, restul se exportă: 630 milionae în Europa, 370 milioane în afara Europei.
  • Serele olandeze ocupă o suprafață de peste 60 kilometri pătrați.
  • Există 150 de specii de lalele (3.000 de soiuri, grupate în 15 categorii)
  • Nume de lalele: Visul de Crăciun, Prințesa Irene, Balerina.
  • Keukenhof este cea mai mare grădină de flori din lume; 750.000 vizitatori annual
  • Keukenhof este o expoziție internațională a sectorului floricol olandez, cu o foarte importantă componentă a bulbilor de flori. Timp de opt săptămâni (24 mar – 16 mai) Keukenhof arată oferta olandeză în domeniu.
  • 7 milioane de bulbi de flori de primăvară, 100 de companii.
  • Tema Keukenhof 2016 – “The Golden Age”
  • De ce Olanda e lider mondial? Investiții majore în tehnologie și cercetare (sere; rezistență la boli specific, producție sigură și sustenabilă); varietate uriașă în arbori și arbuști; abordare unică în inovații (triunghiul de aur: companii – institute de cercetare – guvern, care lucrează împreună în programele și proiectele de inovații); hub-uri logistice (eficiență: portul Rotterdam – face posibilă livrarea florilor la New York în aceeași zi în care au fost tăiate în Olanda).

ROMÂNIA

  • Suprafața: 239.000 km2
  • Piața florilor – aproximativ 200 de milioane de euro (la nivelul anilor 2012-2013)
  • Producția de flori – În scădere. Vârf în anii 2012-2013 (aproape 200 de milioane de fire).
  • Suprafețele cultivate cu flori – În scădere. Vârf în 2013 – 450 ha (din care 117 ha în sere, solarii)
  • Exporturi – vârf în 2012 (4,11 milioane de euro)
  • Importuri – vârf 2012 (aproape 82 de milioane de euro)