"Această Cameră este locul în care apărăm interesele oamenilor", a declarat Martin Schulz în discursul purtat în plenul Parlamentului din Strasbourg .
Schulz a avertizat însă că pentru prima oară de la înfiinţarea ei, eşecul Uniunii Europene se conturează ca o posibilitate, adăugând că interesele fiecăruia dintre noi nu mai pot fi separate de cele ale vecinilor, pe baza unei înţelegeri că Uniunea Europeană nu este un joc de sumă-zero, în care unul trebuie să piardă pentru a face posibil câştigul celuilalt.
"Ori pierdem toţi, ori câştigăm cu toţi" – susţine Schulz – "iar baza fundamentală pentru acest lucru este metoda comunitară. Nu e vorba de vreun concept tehnocrat, ci de principiul din inima a tot ce reprezintă Uniunea Europeană!", a încheiat acesta.
Regulile de procedură ale Parlamentului European spun că, pentru a fi ales Preşedinte, un candidat trebuie să obţină o majoritate absolută din voturile valabile exprimate (50% plus 1). Buletinele goale sau non-valabile nu sunt luate în seamă pentru calcularea majorităţii necesare.
Ceilalţi doi candidaţi pentru funcţia de Preşedinte al Parlamentului European au fost: Nirj Deva şi Diana Wallis.