Directorul executiv pentru design al Ford Europa a explicat în exclusivitate pentru Capital cum a transformat câteva idei ale clienților într-un produs și ce a presupus crearea lui B-Max.
„Ideea de a construi acest tip de mașină a venit de la departamentul nostru de studii avansate. Ei au considerat că există oportunitatea de a construi un astfel de vehicul atunci când se documentau pentru Fiesta. De fapt, ne-au cerut să ne imaginăm o întreagă gamă de vehicule de clasă B care să fie construite pe aceeași platformă cu Fiesta. Și am pus pe lanșetă un monovolum, care este B-Max, și un SUV de mici dimensiuni, care este EcoSport-ul prezentat la expoziția de la New Delhi”, a declarat Martin Smith, director executiv pentru design în cadrul diviziei europene a Ford.
Conform oficialului, clienții-țintă ai modelului de bază al familiei de vehicule de clasă B, Fiesta, sunt „tinerii, în special femeile”, iar decizia de a construi un monovolum pe aceeași platformă a rezultat din discuțiile cu astfel de persoane. „Înainte de a pune pe hârtie primele linii am stat de vorbă cu astfel de oameni, am încercat să îi cunoaștem și să vedem ce își doresc de la o mașină de clasă B. Din aceste discuții, cei de la marketing au înțeles că este indicat să facem și un vehicul de familie care să ofere mult spațiu interior fără a avea dimensiuni exterioare mari. Așa am ajuns la concluzia că un monovolum cu care familiile tinere să circule în special în oraș ar fi foarte bun. Prin urmare, designul lui B-Max nu este bazat pe ceea ce am vrut eu sau pe ceea ce am gândit singur. Este o oglindă a ceea ce potențialii clienți și-au dorit”, a explicat Smith.
Bazat pe platforma globală „B-car” de la Ford, B-Max prezintă viziunea companiei asupra unui vehicul „multi-activity” compact premium, care combină noțiunea de spațiu şi versatilitate cu un exterior inteligent şi stilat. Joerg Beyer, director global de linie pentru autovehicule de clasă mică la Ford, a declarat și el că “B-Max este un rezultat al gândiri inovative, de la conceptul unic al uşilor, la performantul motorul EcoBoost de 1 litru și până la puternicul sistem de control vocal SYNC. Clienţii care caută un autovehicul compact şi versatil au acum o alegere nouă şi incitantă.”
Conform datelor puse la dispoziție de companie la expoziția auto de la Geneva, B-Max are puţin peste 4 metri lungime – fiind cu doar 11 cm mai lung decât Fiesta cu cinci uşi – şi este cu 32 cm mai scurt decât fratele său mai mare, C-Max. Aceste caracteristici îl fac „perfect pentru a satisface cerinţa în rapidă creştere de maşini de talie mică, adecvate condiţiilor urbane aglomerate fără a face vreun compromis în privinţa spaţiului interior sau confortului pasagerilor”, menționează oficialii Ford.
Monovolumul Ford care va fi produs la uzina de la Craiova se va afla la București pe 22 martie, atunci când va debuta oficial în fața românilor. Tot la acea dată Compania Națională de Vânzări (CNV) Ford din România va face publică lista de prețuri. Cataloagele de comenzi vor fi și ele deschise începând cu 23 martie iar primele livrări vor avea loc cel mai probabil în luna septembrie.
Mai multe detalii despre noul Ford B-Max dar și despre o altă premieră a expoziției de la Geneva importantă pentru români, Dacia Lodgy, puteți citi în suplimentul auto distribuit gratuit în această săptămână împreună cu revista Capital. În aceeași publicație găsiți prezentări ale celor mai importante noi modele de serie și concepte aflate la Geneva Motor Show 2012.