Femeia care susține că a fost bătută de Florin Salam a făcut primele declarații după incident. Aceasta spune că manelistul este un monstru și că nu credea că i se poate întâmpla așa ceva.
Prima declarație a femeii care spune că a fost bătută de Florin Salam
Femeia în vârstă de 23 de ani este, potrivit surselor, cunoscută ca fiind damă de companie. Ea susține că Florin Salam este un monstru. Aceasta nu credea că i se va întâmpla vreodată așa ceva.
În prezent, manelistul este cercetat de poliție.
”Am făcut atac de panică de dimineață. Deci vă rog să mă credeți chiar nu sunt ok.
Pe 1 (ianuarie – n.r.), în prima seară a anului, nimeni nu își dorește să i se întâmple chestia asta, adică să îți începi anul așa și mergi la un om care pare, atenție, pare ok și te duci acolo și vezi un monstru”, a declarat femeia pentru Antena 3 CNN.
Managerul cântăreţului: Nu e nimic adevărat, i s-a făcut o manevră
Pe de altă parte, managerul lui Florin Salam spune că această agresiune nu a existat niciodată.
Poliţia trebuie să investigheze, având în vedere că s-a depus o plângere. Însă se va dovedi că totul este doar o invenţie, a explicat Nicolae Constantin pentru Fanatik.
„E o știre falsă. Nu e nimic adevărat. El nu mai cântă gratis la mafioți și i s-a făcut o manevră. Dar, dacă există o plângere, Poliția trebuie să o verifice, să te cheme la declarație. Este foarte ușor să depui asemenea declarații, dar se va demonstra că nu e nimic adevărat. E doar o măgărie.
El nu bate femei, el nu a bătut în viața lui femei. Adică, vă zic, femeile au făcut ce-au vrut cu el. La modul că, pe vremuri, când mai făcea și el prostii, dacă i se cereau 500, el plătea 1.500. (…)
Acum este plecat în Spania. E plecat cu Roxana Dobre. Îl așteaptă degeaba acum la audieri. Nu au ce declarații să ia acum, dar când vine acasă, o va face. Nu fuge el de declarații. Și atunci o să se afle adevărul. El acum e în Spania, e naș acolo”, a precizat managerul manelistului.
Manelistul încă nu a fost audiat
Florin Salam se confruntă cu acuzații grave, după ce o tânără în vârstă de 23 de ani a depus o plângere la Secția 1 de Poliție. Potrivit relatărilor, aceasta susține că a fost agresată fizic în data de 1 ianuarie, într-o cameră de hotel din Sectorul 1, unde se afla împreună cu Florin Salam. Conform plângerii, tânăra a fost lovită în cap și în piept cu un telefon mobil.
Până în acest moment, cântărețul nu a fost audiat în legătură cu acuzațiile aduse. Un dosar penal în rem pentru loviri și alte violențe a fost deschis. Surse indică faptul că artistul urmează să fie convocat pentru audieri la Secția 1 de Poliție.
Potrivit acelorași surse, femeia a scos un certificat medico-legal. Cu acesta, intenționează să probeze acuzațiile pe care i le aduce manelistului.
Pe numele lui Florin Salam s-a deschis un dosar penal
Florin Salam riscă, așadar, să ajungă la închisoare. Poliția Capitalei a comunicat că se află în procesul de investigare a unui dosar care implică infracțiuni de loviri și alte violențe.
Potrivit surselor judiciare, manelistul este persoana în cauză în aceste acuzații.
Surse judiciare indică faptul că artistul este suspectat de agresiune, în urma unei plângeri depuse de o femeie în vârstă de 23 de ani. Incidentul pare să fi avut loc într-o cameră a Grand Hotel (fostul Intercontinental).
Conform informațiilor disponibile, femeia s-ar fi aflat în acea cameră cu Salam în scopul prestării de servicii sexuale contra plată. Mai multe puteți citi aici.