„Mi-a picat pe cap la un moment dat o exploataţie agricolă pe vreo 100 şi ceva de hectare – mă rog, probleme de familie. Mă bucuram ca chelul de tichie când vedeam la 6 dimineaţă la poarta fermei câte 6-7 papuci Dacia cu intermediarii bruneţi.
Pe Daciile ălea încărcau câte 1,5 – 2 tone de cartofi timpurii, de mergeau ca avioanele Concorde, cu botul în sus!
Era bucurie mare, că însemna că aveam preţ bun – mai bun decât ceilalţi 9-10 producători din zonă – şi marfă bună şi că am şanse să vând în ziua aia cartofii de pe vreun hectar din vreo 70 pe care le aveam cu cartofi.
Dacă la 6.30 nu era nimeni la poartă, mă lua disperarea, că însemna că au oferte mai bune de altundeva şi puneam mâna pe telefon şi începeam să mă interesez: ce se întâmplă?”
