Masa rotundă organizată de Camera de Comerț și Industrie Mureș în data de 03.09.2021 a fost prilejuită de vizita Atașatului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Thomas Hanson, la Târgu Mureș.
Evenimentul, la care au participat 25 de companii interesate de dezvoltarea la nivel internațional a avut drept scop identificarea unor acțiuni concrete privind consolidarea cooperării de afaceri cu parteneri americani și atragerea unor parteneriate în sectoare precum industria extractivă a gazului metan, industria energetică, industria chimică și producția de medicamente, industria de exploatare și prelucrare a lemnului, producția de mobilier și instrumente muzicale, industria alimentară, industria textilă, prelucrarea metalelor, industria de mașini și echipamente, industria electrotehnică și producția de componente auto, IT (software, soluții inteligente), tehnologie și, nu în ultimul rând, sănătate și învățământ.
Vasile Pop, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Mureș, a adresat cuvântul de bun venit participanților și a realizat o prezentare a potențialului economic și de dezvoltare al județului Mureș; au fost urmați de reprezentanții autorităților locale – Consiliul Județean Mureș și Primăria Municipiului Mureș, care au prezentat obiectivele și investițiile de interes, atât pentru municipiul Târgu Mureș, cât și pentru județul Mureș. Având în vedere importanța deosebită a UMFST Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, Rectorul acestei instituții prestigioase a adresat mesajul său invitatului special și reprezentanților mediului de afaceri.
Thomas Hanson, Atașatul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, a prezentat activitatea secției economice a Ambasadei și oportunitățile de cooperare derulate prin intermediul acesteia. Acesta și-a manifestat disponibilitatea de a promova afacerile prezentate în Statele Unite ale Americii, atât direct, cât și prin evenimentele care vor fi organizate în scopul atragerii de investiții în SUA (ex. SELECT USA), în ideea inițierii de parteneriate.
Reprezentanții mediului de afaceri mureșean au avut ocazia sa prezinte fiecare domeniul în care activează și s-au arătat extrem de interesați de concretizarea cooperării româno-americane.