Masala (CNAIR): Așteptăm autostrăzi la cel mai înalt nivel, dar nu plătim pentru standarde

Toată lumea aşteaptă ca drumurile naţionale şi autostrăzile să fie la cel mai bun standard însă nu plătim pentru standarde în condiţiile în care, în primele cinci luni ale acestui an, au fost emise peste 277.000 de procese verbale de constatare a contravenţiei pentru circulaţie fără rovinietă, a declarat marţi Ionuţ Masala, director general adjunct în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

"Toată lumea aşteaptă, şi este normal să aşteptăm, de la drumurile naţionale şi de la autostrăzi să fie la cel mai înalt nivel, să fie la cel mai bun standard, însă nu plătim pentru standardul acesta. Nu ne achităm datoria. Când ieşim din ţară plătim. Toată lumea a fost în Grecia, plăteşti la bulgari pentru două săptămâni o rovinietă comparabilă cu cât plăteşti la noi pe un an. Repet, aşteptările sunt mari şi e bine să fie, dar ar trebui să plătim întâi şi apoi să avem aşteptări", a declarat Ionuţ Masala. 

Potrivit datelor prezentate de acesta, în primele cinci luni din 2017 au fost emise 277.216 de procese verbale de constatare a contravenţiei pentru persoane care au circulat fără rovinietă, iar în 2016 s-au emis 525.169 de procese de constatare a contravenţiei. De asemenea, în 2017 au fost întocmite 41.180 de procese de constatare a contravenţiei pentru neachitarea tarifului de trecere (peaj). 
Tariful de utilizare (rovinieta) şi tariful de trecere (peaj) se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, prin care au fost transpuse prevederile Directivei 1999/62/CE. 

Masala a reamintit că, în anul 2009, a fost adoptată decizia de a îmbunătăţi sistemul de încasare a tarifului de utilizare, prin implementarea unui sistem informatic, care să permită, în principal, înregistrarea într-o bază de date centralizată a tuturor tranzacţiilor efectuate prin intermediul distribuitorilor, dar şi un sistem automat de control, care să conducă la reducerea numărului de utilizatori care circulau fără rovinietă, o mai bună disciplină în ceea ce priveşte plata voluntară a rovinietei, precum şi îmbunătăţirea sistemului de control şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale. 

Potrivit sursei citate, de la implementarea Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control Rovinietă s-a constatat o creştere a veniturilor proprii. Astfel, încă din prima lună a implementării, încasările au crescut cu 53% faţă de luna anterioară, iar în trimestrul IV 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, au crescut cu 54%, continuând să crească anual, pentru ca la sfârşitul anului 2016 să se înregistreze o creştere cu 43% faţă de anul 2010. 

Încasările din rovinietă se ridicau, în 2016, la 1,032 miliarde de lei, fără TVA, iar în 2015 au fost de 950 milioane de lei.

AGERPRES