Masca de protecție ar putea deveni obligatorie în proximitatea școlilor, anunță prefectul Capitalei Alin Stoica. Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, când elevii se întorc în bănci.
„Am avut discuții pentru introducerea obligativității măștii pe o rază de 50 de metri sau 100 de metri în jurul școlilor. Lucrul acesta urmează să se fie stabilit în următoarea hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență”, a spus Alin Stoica la Antena 3.
Ce măști vor trebui purtate la școală?
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, au susţinut miercuri, 1 septembrie, o conferinţă de presă comună în care au prezentat condiţiile în care va începe noul an şcolar.
Totodată, ministrul Sănătăţii spune că s-a ajuns şi la un consens privind tipul de măşti ce trebuie purtate. Este vorba despre „cea de tip medical”. În cazul purtării celor textile, ele trebuie să fie adaptate feţei şi să acopere corect nasul şi bărbia. Sunt interzise alte tipuri de dispozitive care sunt folosite uneori ca mască, precum vizieriele”, a declarat Ioana Mihăilă.
Trebuie respectate şi următoarele reguli:
Distanţa între elevi rămâne cea de minimum 1 metru, sau maximum posibilă, acolo unde acel metru nu se poate realiza.
Şcoala trebuie să asigure permanent un stoc de rezervă de măşti şi materiale de protecţie pentru elevi/studenţi/personal.
Elevii şi copiii de grădiniţă cu probleme grave de sănătate, certificate medical, cu vârsta sub 12 ani (vârsta de la care pot fi vaccinaţi) pot fi scutiţi de şcoală cu prezenţă fizică. La fel şi cei cu vârsta mai mare de 12 ani, dacă sunt imunodeprimaţi. Pentru aceştia, unităţile de învăţământ nu mai sunt obligate să asigure şcoală online, ci ordinul prevede următorul lucru: „conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional”.
A fost eliminată prevederea prin care personalul didactic aflat în grupe de risc putea desfăşura activităţi didactice în sistem online, în baza unei adeverinţe emise de medicul de medicina muncii sau de medicul curant.
Sursă foto: Dreamstime