Profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi reprezentant al României în cadrul OMS, a vorbit despre problemele care vor apărea în ţara noastră odată cu începerea noului an şcolar. El este sigur că vom asista la o creştere a numărului de infectări începând cu acest moment.

Profesorul Rafila spune că fiecare ţară s-a confruntat cu această problemă, însă România ar putea fi pusă în faţa unei situaţii mult mai serioase, dacă până la începerea şcolii nu intrăm pe o pantă descrescătoare a infecțiilor şi continuăm să avem 1.200 – 1.400 de cazuri noi înregistrate în fiecare zi.

Invitat la Digi24, Alexandru Rafila a precizat că, în opinia sa, ar trebui regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârstnice din familie, odată cu începerea şcolii. Fiecare familie, fiecare casă ar putea stabili pentru asta un set de reguli proprii. Spre exemplu, atunci când are loc o interacțiune între copil şi bunic, fiecare dintre ei să poarte mască sau să respecte pe cât posibil o anumită distanţare.

„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la distanţă, să se ia măsurile legate de mască.

Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit digi24.ro.

Ce s-ar putea întâmpla în România de Crăciun?

Profesorul Rafila a mai atras atenţia şi asupra altei probleme cu care s-ar putea confrunta România, în contextul pandemiei de coronavirus. El a precizat că este important să ne vaccinăm antigripal în sezonul rece deoarece este posibil ca gripa sezonieră să se suprapună cu pandemia de coronavirus.

„Sper ca de Crăciun să nu avem o situaţie foarte, foarte complicată. Cu siguranţă recomandările se vor menţine.

Dacă nivelul de îmbolnăvire va fi asemănător cu cel din această perioadă, atunci ne vom putea desfăşura activitatea în parametrii în care o desfăşurăm şi acum, dacă lucrurile se vor înrăutăţi sigur că atunci trecem peste aşa-zisele opinii ale experţilor şi vor trebui luate probabil măsuri administrative care trebuie asumate în acel moment. Nu ştiu vă să spun ce ar însemna asta”, a afirmat Alexandru Rafila.