Constructorul auto american General Motors (GM) vrea să se extindă pe piaţa automobilelor ieftine, prin fabricarea, în Asia, a unui model compact care va fi comercializat la preţul de 2.800 de euro, transmite AFP, citat de Mediafax.
GM nu va construi maşini la fel de ieftine ca modelul Nano, produs de compania indiană Tata Motors, dar se va orienta către autovehicule cu preţ redus, a declarat directorul executiv al GM pentru operaţiunile din străinătate, Nick Reilly, citat de DowJones Newswire, preluată de AFP.
Oficialul a precizat că maşina va fi produsă, cel mai probabil, în Asia, însă ţara de fabricaţie nu a fost stabilită.
Nano, lansat în luna iulie, este cea mai ieftină maşină din lume. Automobilul este comercializat la preţul de 1.500 de euro, în versiunea de bază, iar Tata Motors, încurajată de succesul modelului, speră la vânzări de până la 500.000 de unităţi pe an.
Nano va fi vândut şi în Europa, începând cu 2010-2011, la un preţ de aproximativ 5.000 de euro şi va fi echipat cu tehnologie care să răspundă standardelor europene de poluare şi securitate.
SURSA: Mediafax