E complet ilegal pentru șoferi în concediu. Nu intra cu mașina. Amenda ajunge la 10.000 de lei

mașini

SURSA FOTO: Dreamstime

Un șofer imprudent, dornic să impresioneze, a condus o mașină până la malul mării pe plaja din Năvodari, transportând o barcă gonflabilă.

Un șofer teribilist, cu o atitudine sfidătoare, a condus mașina până în mare pentru a lansa o barcă gonflabilă

Fără nicio ezitare, bărbatul a dus o barcă gonflabilă cu mașina până în mare, în loc să o împingă manual.

A ignorat complet turiștii de pe plajă, care au fost nevoiți să își mute prosoapele din calea vehiculului. Amenzile date şoferilor pentru astfel de încălcări ale legii ajung până la 10.000 de lei.

SURSA FOTO: captură YouTube

Și în Eforie un șofer s-a plimbat cu mașina pe plajă

Amintim că, în urmă cu aproximativ două luni, un alt șofer aventuros a încercat să traverseze nisipul de pe plaja din Eforie, județul Constanța, ca și cum ar fi fost la un maraton de off-road.

Mașina, un Land Rover cu număr de înmatriculare din Argeș, a rămas blocată în nisipul moale al plajei, exact cum era de așteptat.

Un alt șofer s-a aventurat cu mașina până la malul mării pe plaja 23 August

Șoferul care a intrat cu mașina pe plaja din localitatea constănțeană 23 August și a rămas blocat în nisip a fost identificat și amendat, conform unui comunicat al IPJ Constanța.

După ce imaginile cu incidentul au apărut online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia s-au autosesizat. În urma verificărilor, au stabilit că incidentul a avut loc pe o plajă din zona localității 23 August.

„Ca urmare a imaginilor apărute în mediul online, care arată o persoană care a pătruns cu autoturismul pe plajă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor au stabilit că evenimentul s-a produs pe o plajă din zona localităţii 23 August.

Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea conducătorului, stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor care se impun”, a transmis, duminică, IPJ Constanţa.

După continuarea investigațiilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe conducătorul auto, care a fost sancționat cu o amendă contravențională de 10.000 de lei, conform legislației ce reglementează utilizarea plajelor de la Marea Neagră și controlul activităților desfășurate pe acestea.