Aceasta este o întorsătură bizară într-o poveste care era deja destul de ciudată. După ce Spyker Cars nu a mai reușit să continue producția Saab, un grup de investitori chinezi și japonezi uniți sub sigla NEVS au cumpărat restul companiei, inclusiv fabrica Saab din Trollhattan și drepturile de a construit modelul 9-3, cu scopul declarat de a construi o mașină electrică.

NEVS a intenționat inițial să înceapă vânzarea versiunii electrice a modelului 9-3 în 2014, dar acum se pare că societatea va merge mai departe și cu vechiul model. Aceste mașini nu vor fi construite în Suedia, așa cum a anunțat inițial NEVS, ci în Qingdao, China, ca parte a unui acord cu autoritățile locale, care dețin acum 22% din companie.

Potrivit Autocar, NEVS deține drepturile asupra numelui Saab. Asta înseamnă că mașinile construite în China vor purta marca Saab. Când 9-3 a ieșit din producție în 2012 era deja un model învechit. Bazat pe platforma mediocră Epsilon a General Motors, modelul a fost produs din 2002 și a primit un facelift în 2008.

În plus, reînviatul 9-3 este posibil să fie disponibil numai în China. Continuarea existenței sale va ajuta la satisfacerea dorințelor autorităților chineze de pune cât mai multe mașini electrice pe șosele, dar va fi prea crud pentru alte piețe.

SURSA: Digital Trends