Mașini și terenuri confiscate, scoase la vânzare pe site-ul ANABI

Peste 20 de licitații active pe site-urile ANABI la prețuri competitive stabilite de evaluatori independenți, acreditați ANEVAR”, a transmis Ministerul Justiției. De ce este importantă achiziționarea unui astfel de bun? Prin fiecare bun sechestrat achiziționat, poți contribui la măsuri de prevenire a criminalității, educație juridică sau protecția victimelor, a adăugat Ministerul Justiției.

Instituția amintește că, în această săptămână, prin mecanismul de prevenire a criminalității, a fost aprobat primul voucher pentru sprijinirea victimelor infracțiunilor. Victima a primit un avans din suma totală de 18.000 lei, pentru a acoperi nevoile urgente, precum cazare, hrană, transport și medicamente.

Conform autorităților, sumele obținute de ANABI din valorificări sunt gestionate eficient până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

În cazul dispunerii măsurii confiscării speciale sau extinse, 50% din activele confiscate sunt direcționate către Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității, a precizat ANABI.

Cum funcționează prevenirea criminalității

Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității este cadrul instituțional și financiar prin care se asigură:

a) alocarea de resurse pentru implementarea de activități și proiecte ce vizează: educația juridică, prevenirea criminalității, asistența și protecția victimelor infracțiunilor, precum și consolidarea capacității administrative, inclusiv logistice, a instituțiilor competente să identifice, să administreze sau să valorifice bunuri sechestrate;

b) facilitarea accesului victimelor infracțiunilor, conform Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare, la compensații echitabile și adecvate prejudiciilor suferite.

Mecanismul se constituie prin suplimentarea anuală a bugetelor ordonatorilor principali de credite ai autorităților publice prevăzute mai jos, cu sumele reprezentând 50% din banii confiscați în proceduri penale, 50% din banii rezultați din valorificarea bunurilor confiscate în proceduri penale, precum și 50% din banii obținuți din executarea hotărârilor de confiscare prin echivalent în proceduri penale, rămase după acoperirea cheltuielilor de valorificare, deducerea sumelor care fac obiectul distribuirii internaționale de către ANABI, precum și a altor rețineri, conform legii, precizează ANABI.

Cum se alocă sumele

Sumele din mecanism se alocă astfel:

a) 20% pentru Ministerul Educației;

b) 20% pentru Ministerul Sănătății;

c) 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;

d) 15% pentru Ministerul Public;

e) 15% pentru Ministerul Justiției;

f) 15% pentru Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor propuse de asociații și fundații cu activitate în domeniul asistenței și protecției victimelor și asistenței sociale.