Românii preferă maşini cu culori practice. Gri, negru şi alb conduc detaşat

Ce culori aleg românii pentru maşini? Şoferii au preferințe variate adesea influențate de gusturile personale și de factori culturali.

carVertical, o companie de date auto, a efectuat cercetări în România care au dezvăluit că românii preferă culorile mai conservatoare. Ei nu sunt foarte interesați de vehiculele strălucitoare, în culori vii.

28,2% dintre toate mașinile verificate pe carVertical în România au fost gri. Urmează negru cu 21,9% şi alb cu 18,6%.

Acest lucru se reflectă și în tendințele altor țări unde tot vehiculele cu culori conservatoare sunt cele mai populare. Culorile gri, negru și alb sunt mai practice, mai ușor de întreținut și nu necesită prea multă atenție, lucru important pentru orice proprietar de mașină.

Ponderea mașinilor gri în România era de 29,7% în anul 2000. Aşadar, s-a înregistrat o scădere ușoară în ultimele două decenii. Popularitatea culorii negre a crescut de la 26,1% în 2000 la 29,4% în 2010, iar apoi a scăzut la 23,6% în 2020.

masini soferi trafic bucuresti
Imagine din traficul bucureştean / SURSA FOTO: Dreamstime

Culorile strălucitoare nu sunt preferate de mulţi şoferi, deoarece acestea se pot estompa de-a lungul anilor, ducând la devalorizarea mașinii. De aceea, este important să păstrați vehiculul la umbră pentru a preveni decolorarea vopselei.

„Nuanțele conservatoare sunt puternic reprezentate de multă vreme. Albul, argintiul, griul și negrul sunt populare în întreaga lume.

Vehiculele albastre se dovedesc totuși a fi o alegere populară în 2023, în timp ce restul culorilor sunt copleșite de alternativele conservatoare”, afirmă Matas Buzelis, expert auto al carVertical.

Românii evită în special culoarea galbenă atunci când achiziţionează un autoturism

Atunci când vine vorba despre culorii vii, acestea par a fi evitate de şoferii români. Mașinile galbene reprezintă doar 1,9% dintre toate vehiculele verificate pe carVertical. Cele roșii, 6,1%.

Mașinile albastre sunt cele mai apreciate dintre toate vehiculele vopsite în culori în afara celor conservatoare, cu un procent de 14%.

Galbenul a fost întotdeauna evitat de români: în anul 2000 doar 0,9% dintre mașini erau galbene, 1,3% în 2010 și 1,1% în 2020.

Culoarea roşie a avut o pondere de 8,1% în 2000, 4,6% în 2010 și 6,1% în 2020. Albastru a înregistrat o serie de fluctuații de-a lungul anilor: 19,8% în 2000, 9,5% în 2010 și 12,4% în 2020.

„Producătorii oferă acum mai puține variante de culoare cumpărătorilor de mașini. Existau mai multe vehicule colorate în urmă cu câteva decenii, dar acum paletele s-au schimbat semnificativ deoarece majoritatea șoferilor nu doresc să iasă în evidență și aleg vehicule în culori mai conservatoare.

Mai mult, unii șoferi cred că procesul de vânzare al unei mașini care este, de exemplu, roșie sau galbenă va dura mult mai mult decât vânzarea aceluiași vehicul dacă ar fi fost vopsit în negru sau argintiu”, adaugă Matas Buzelis.

grafic culori masini carVertical
Ce culori de maşini preferă românii? / SURSA FOTO: carVertical